Odată cu scandalul divorțului dintre Alin Oprea și soția sa, ies la iveală detalii șocante despre viața „Talismanului“. Fostul soț al Larisei a cerut ajutor de specialitate și a ajuns chiar în fața preoților pentru a scăpa de viciul băuturii, după 20 de ani în care a consumat alcool aproape zilnic.
Alin Oprea de la Talisman, dependent de alcool
De 20 de ani se luptă Alin Oprea cu dependența de alcool, după ce a ajuns să aibă „darul băuturii“. Pentru a se vindeca și de dragul iubitei sale, bărbatul a cerut ajutorul specialiștilor, ba chiar al preoților.
Din cauza problemelor grave de sănătate, cântărețul nu a mai pus gura pe alcool de aproape un an. Un motiv în plus ar fi faptul că vrea să se schimbe pentru femeia cu care s-a iubit în ascuns doi ani de zile.
Nu este prima încercare a fostului soț al Larisei de a se lăsa de băutură, întrucât, în 2011, acesta a renunțat la alcool tot din cauza problemelor de sănătate. Schimbarea nu a fost, însă, una de durată, ci de un an de zile.
„A avut mari probleme de sănătate în 2011, atunci a renunțat la băutură, însă după un an s-a apucat din nou. Femeia asta l-a schimbat foarte mult, l-a calmat. El a adunat multe frustrări, pe care le refula în băutură. Acum are din nou probleme de sănătate, a slăbit, a mers și la medic. I-a spus că dacă nu are grijă de el, poate să existe repercusiuni grave, inclusiv să își piardă viața.
De atunci, el a început să meargă la ședinte cu un psiholog, a început să meargă la mănăstiri, să stea de vorbă cu preoți, să vindece toate rănile care l-au adus în această stare. Momentan reușește, deși a fost o perioadă foarte grea. Face pași mici, dar siguri“, au declarat surse pentru impact.ro.
Artistul își detestă fosta soție
După 20 de ani de căsnicie, Alin Oprea și Larisa divorțează. Cei doi vor ajunge în fața judecătorilor deoarece nu au reușit să se înțeleagă la notar. Relația dintre cei doi este cu atât mai tensionată cu cât Alin nu vrea ca Larisa să păstreze numele de Oprea.
Familia lui Alin Oprea de la Talisman
„El pur și simplu o detestă. A zis că îi lasă tot, că nu vrea decăt să fie lăsat în pace. Larisa a întors copiii împotriva lui, iar el suferă din cauza asta. Însă nu vrea să se mai întoarcă în sânul familiei nici măcar pentru ei“, a declarat un apropiat de-al lui Alin Oprea, potrivit sursei citate.