ZiarulRing

24-iul.2024

ULTIMA ORĂ

SPORT

Dănuț Lupu, CONDAMNAT DEFINITIV la 7 luni și 10 zile de închisoare. Cu executare

Avatar

Publicat

pe

Fostul fotbalist Dănuţ Lupu a fost condamnat definitiv, luni, de Curtea de Apel Bucureşti la 7 luni şi 10 zile de închisoare cu executare, după ce a fost prins conducând fără permis.

Curtea de Apel Bucureşti i-a respins apelul fostului fotbalist şi a menţinut decizia de condamnare aplicată în luna februarie de Judecătoria Cornetu.

Potrivit presei sportive, Dănuţ Lupu a rămas fără permis de conducere în aprilie 2001, când a fost prins băut la volan. A încercat în mai multe rânduri să redobândească carnetul de conducere, fără succes.

A fost prins de mai multe ori conducând fără permis, ultima dată în iunie 2022, când a fost oprit de o brigadă a Poliţiei Rutiere, care i-a întocmit dosar penal, fiind apoi trimis în judecată.

În februarie 2023, Judecătoria Cornetu l-a condamnat la 7 luni şi 10 zile de închisoare cu executare, având în vedere că el mai avea o condamnare anterioară de 6 luni cu suspendare, primită în iulie 2020 la Curtea de Apel Galaţi, tot pentru conducere pe drumurile publice fără permis.

„În primul rând, regret ce s-a întâmplat. Am fost nevoit. Pur şi simplu, mă duceam la spital. Îmi era rău şi martorii au declarat acelaşi lucru. Acum, ştiţi cum e în viaţă, chiar dacă faci anumite greşeli, eu spun că dacă le faci în interes de sănătate… Până la urma urmei, e greşeala mea. Nu aş schimba nimic, pentru că eu cred că sănătatea fiecărui om e mai importantă ca orice”, declara la acea vreme Dănuţ Lupu pentru ziarul Gândul.

Advertisement

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *