Astăzi, la „Dicționar cultural”, evidențiem originile unor expresii des folosite de români, precum „a nu avea nicio para chioară”, „a-și da arama pe față”, „a o zbughi”, dar și termeni ca „boccea/bocceluță”, „vulcan”, ori „tarla”.
Unele sintagme se potrivesc mănușă poporului nostru. Să luăm la puricat (altă formulare de poveste), de exemplu, expresia „a (o) zbughi” – cu înțelesul de „a o șterge”, „a pleca pe neașteptate”; „zbughi-o!” = „pleacă repede!”. Călăuzitor ne va fi, ca de fiecare dată, distinsul etnolog și traducător Gheorghiță Ciocioi: „Este un termen provenit în română din vechea slavă – «sbogom» -, păstrat și astăzi în limbile slave moderne – «zbogiem» – a se citi „zboghiem» (polonă), «zbogum» (macedoneană), «zbogam» (sârbă) etc. Înțelesul, în aceste limbi, ar fi de «rămas bun», «la revedere». A se compara cu latinescul «ad Deum» («adieu» – o despărțire uneori definitivă, după cum se poate constata, de pildă, din franceza standard, alteori temporară – așa cum apare în multe texte vechi ale limbii populare franceze)”.
Ad Deum, Adieu, Adio
Pe firul explicațiilor: „«S Bogom» (scris legat astăzi), formula de la despărțirea a doi oameni, se tălmăcește mot à mot prin «cu Dumnezeu». «Mergi cu Dumnezeu»/«umblă cu Dumnezeu» și «rămâi cu Dumnezeu» ar fi expresiile în forma lor «completă» întâlnite în textele slave. Un fel de «Dumnezeu să te ocrotească/păzească». O urare ce arată dorința noastră față de cel de care ne despărțim de a merge pe drumul său cu sprijinul și ajutorul lui Dumnezeu. «Sbogom»/«Zbogiem»/«Zboghiem» va căpăta, în timp, în română, înțelesul de «rămas bun» la plecarea rapidă și neașteptată a cuiva dintr-un anume loc – din motive adeseori inexplicabile -, despărțirea în cauză («du-te cu Dumnezeu»/«rămâneți» cu Dumnezeu) devenind «a o zbughi»”.
Citește articolul integral aici.
