Astăzi, la „Dicționar cultural”, câteva provocări de neratat: „Mavrogheni”, „Carabaș”, „târboc”, dar și mențiuni speciale despre cea dintâi atestare a „Țării Românilor” („Ulak ili”) într-o cronică turcică: „Oguzname”.
Să începem cu numele fanariotului! „Este un nume grecesc, cunoscut mai cu seamă prin domnitorul Nicolae Mavrogheni (1735-1790). A ctitorit la București biserica de lângă Muzeul Țăranului Român de astăzi. Va rămâne în istoria capitalei României prin excentricitatea sa de a polei cu aur coarnele cerbilor trăsurii domnești. În tălmăcire, Mavrogheni înseamnă Barbă Neagră”, ne-a lămurit etnologul Gheorghiță Ciocioi. Și dacă tot am pomenit de culoarea neagră, să zăbovim atât cât e nevoie și la numele Carabașu: „Este întâlnit și sub forma Carabaș. Atât în Balcani, cât și la nord de Dunăre. Carabaș este un cuvânt compus turcesc («karabaș»), care se tălmăcește prin cap («baș») negru («kar/a»)”.
Carabaș – cap negru de preot
Tot aici: „La noi, termenul este întrebuințat mai cu seamă pentru oile cu capul (botul) și picioarele de culoare neagră și lână albă pe întreg corpul. Calul, câinele, pescărușul etc. ce au capul negru și restul corpului alb poartă același nume. Piperul negru este numit și el, ca plantă, în Turcia, «karabaș». Numele de «carabaș» mai este dat de către turci ieromonahilor și preoților ortodocși ce purtau în trecut un potcap mare negru (uneori cu un văl în partea din spate). Burlacii erau numiți și ei «karabașim»”.
Citește articolul integral aici.
