ZiarulRing

22-mai2024

ULTIMA ORĂ

LIFE/INEDIT

Cum trebuie gătită, de fapt, varza. Secretul maeștrilor bucătari

Avatar

Publicat

pe

Varza este una dintre bucatele sezonului rece. Pe timp de toamnă se poate consuma cu ciolan afumat sau cârnați, iar asortată cu o porție de mămăligă și un ardei iute, este nemaipomenită. Însă, multe gospodine dau greș atunci când o prepară.

Cum să gătim corect varză

Varza, ca multe alte preparate, trebuie gătită cu multă grijă și este musai a fi bine aleasă atunci când o cumpărăm. De evitat este cea cu frunzele stricate, vechi sau care au un aspect prea tare. O varză proaspătă, cu frunze dese, va fi perfectă.

Chef Joseph Hadad a dezvăluit câteva trucuri pentru o varză delicioasă. Unul dintre ele să nu ne limităm la o modalitate clasică de preparare a verzii, căci sunt o mulțime de rețete cu care în mod cert nu vei da greș, deoarece toate sunt sățioase și delicioase.

Joseph Hadad mărturisește că varza alba nu trebuie prea mult timp gătită, din cauză că își pierde din gust, dar și din nuanță. Totodată, nu va avea acel miros seducător, ci unul sulfuros, neplăcut. Mai puteți opta pentru varza gătită la aburi, care este și mai sănătoasă.

”Varza albă poate fi folosită și crudă, dar și gătită, iar la gătire, tehnicile sunt de toate felurile. Recomandarea mea, însă, este să nu o gătiți prea mult timp pentru că își pierde și din textură și din culoare și ajunge să umple bucătăria cu un miros sulfuros neplăcut.

Dacă aveți de ales, nu fierbeți varza, ci gătiți-o la aburi, în stir-fry-uri, sotată sau la cuptor, iar dacă este nevoie să o adăugați în rețete ce necesită timp mai îndelungat de gătire, precum supele sau tocanele, atunci adăugați-o mai spre sfârșitul procesului de gătire.”, a scris chef Joseph Hadad pe blogul său.

Advertisement

Maestrul bucătar ne sfătuiește și să nu mai consumăm varza crudă doar sub formă de salată clasică ci o putem ”acompania” cu alte legume sau cu noodles în stil asiatic. Mai mult decât atât, așa cum folosim frunzele de varză pentru sarmale, așa le putem utiliza, crude, pentru diferite umpluturi.

Cum gătim varza roșie, spre deosebire de varza albă

Cât despre varza roșie, aceasta este puțin ”pretențioasă” față de varza albă, de aceea va fi gătită atât cât trebuie, dar la foc mic. Iar pentru ca să nu-i mai dispară culoarea, se va adăuga un element acid, de exemplu oțet sau zeama unei lămâi.

”Pe de altă parte mai este și varza roșie, care se comportă un pic diferit de cea albă la gătire, și gustul este și el diferit. Acesta este mai dulceag și pământiu, iar timpul de gătire pentru a obține o varză fragedă este mai lung.

De fapt, pentru varza roșie chiar se recomandă o gătire îndelungată la foc mic. Pentru a păstra, însă, culoarea în timpul gătirii, adăugați un element acid la mâncare, cum ar fi puțin oțet sau zeamă de lămâie, care nu va avea grijă doar de culoare, ci va da și o complexitate gustului.”, a mai transmis maestrul bucătar.

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *