Cu şase puncte din şase posibile, Dinamo întâlneşte, sâmbătă, nou promovata ASA Tg. Mureş. Dincolo de meciul propriu-zis, Cornel Dinu a rememorat, pentru „ring”, cum în 1987, ca tânăr antrenor, a fost nevoit să emigreze din Ţara Românească în centrul Transilvaniei istorice.
Ediţia de campionat ’83-’84 începea – la 27 august 1983 – cu un eveniment emoţionant: retragerea din activitatea competiţională a maestrului emerit al sportului, jucătorul de excepţie Cornel Dinu. Apărător de nădejde al lui Dinamo şi al naţionalei, cu 454 de prezenţe în Divizia A (toate cu echipa din Ştefan cel Mare, unde a jucat aproape două decenii), el va trece, anul următor, pe banca tehnică a lui Dinamo. Unde a rămas după ce Dumitru Nicolae Nicuşor a ieşit la pensie. Inteligenţa şi asprimea vorbelor au deranjat, poate, câţiva generali din acele vremuri, astfel că n-a avut viaţă lungă ca antrenor în Ştefan cel Mare, de unde a fost hulit în ’85. Drumurile l-au purtat mai întâi la Târgoviştea natală, unde a antrenat până în 1987, apoi Tg. Mureş, Galaţi, „U” Cluj şi Scorniceşti… Despre a doua echipă a Armatei, ASA, unde a petrecut un an, „Procurorul” are numai amintiri plăcute.
„Am găsit o altă lume…”
„După atâţia ani petrecuţi în Valahia noastră, am ajuns acolo, în ’87, cu inima îndoită. Cel care m-a propus şi m-a susţinut a fost Valentin Ceauşescu. Am găsit o echipă mică, dar cu oameni sufletişti, de mare onoare şi de mare ţinută morală. Nu numai publicul era extrem de civilizat şi aprecia jocul de calitate, dar şi cei câţiva conducători (n.r. – Cornel Cacoveanu era preşedinte în acea perioadă) care se chinuiau să susţină echipa în condiţii destul de grele. Erau nişte oameni care atunci când promiteau ceva sau îşi luau o anumită obligaţie o respectau cu sfinţenie. M-a surprins, din acest punct de vedere, că am găsit o cu totul altă lume decât cea care, practic, ştiam că este numai pe la noi, unde se mai plimbă vorbele, prin zona noastră de sud. Adevărul este că am găsit nişte băieţi cu o educaţie deosebită, împreună cu care am reuşit, în ciuda greutăţilor şi a lotului destul de modest, să îndeplinesc obiectivul şi să salvez echipa de la retrogradare”, spune Cornel Dinu pentru „ring”.
Demis pentru că a ajutat Sportul
Dinu a încheiat cu ASA pe locul 11 în ’88 şi rememorează, în volumul doi al romanului autobiografic, „Zâmbind din iarbă”, cum a plecat de la Tg. Mureş. „Ne-am salvat de la retrogradare, astfel că în ultima etapă am făcut doar act de prezenţă în Regie pentru ca Sportul să se salveze. Am fost onest şi dezinteresat. Ei nu!…”, scrie Dinu în carte, amintindu-şi că preţul neplătit al acelui favor au fost prima de joc şi un set complet de echipament. Studenţii din Regie, antrenaţi de Paul Cazan, au câştigat atunci cu 6-1, iar Dinu a fost demis după doar câteva zile de la cârma ASA.
„Aveam 5.000 de lei salariu pe lună la ASA. Jumătate oficial, salariu, jumătate, împreună cu o primă, din banii negri.” – CORNEL DINU, „Zâmbind din iarbă”, vol. II
