Semne că ai intoxicație cu metale grele și în ce alimente se pot găsi acestea. Dacă ai unul dintre simptomele enumerate în rândurile de mai jos, trebuie să mergi cât mai curând la medic.
Cum îți dai seama că ai intoxicație cu metale grele. Multe alimente le conțin
Potrivit specialiștilor, expunerea pe termen lung la metale grele este asociată cu un risc major de a dezvolta diverse afecțiuni grave, cum ar fi cancer, dar și boli neurologice, precum Alzheimer, Parkinson sau scleroză multiplă.
Printre cele mai frecvente metale grele ce pot fi absorbite de organism în cantități toxice se numără mercurul, plumbul, arsenicul și cadminul. Unele se găsesc chiar și în orez sau unii pești.
Semnele de intoxicație cu astfel de metale depind de tipul de metal respectiv. La unele dintre ele, cum ar fi plumbul și arsenicul, simptomele nu apar imediat, ci între 2 și 8 săptămâni. În urma intoxicației cu cadmiu, simptomele apar imediat, la câteva ore de la expunere.
Există 10 categorii principale de alimente care pot fi contaminate cu cantități mari de metale grele. Pentru ca riscul de intoxicație să fie cât mai mic, specialiștii îndeamnă ca aceste alimente să nu fie consumate zilnic.
O altă soluție ar fi să le achiziționăm din surse ecologice, dacă este posibil. Lista alimentelor și băuturilor care pot conține metale grele în cantități mari, potrivit FDA, este următoarea:
- ciocolată amăruie
- legume cu frunze verzi, în special spanac
- pudră proteică
- rădăcinoase, în special morcovi și cartofi
- condimente, în special turmeric și ghimbir
- pește, în special pangasius, macrou mare, rechin, pește spadă, ton, crap
- supa concentrată din oase de vită
În cazul intoxicației cu mercur, simptomele sunt următoarele: tulburări de auz și vorbire; slăbiciune musculară; vedere în ceață; neuropatii (leziuni nervoase la nivelul feței și al mâinilor); ataxie (lipsa de coordonare a mișcărilor).
Cei care suferă de intoxicație cu plumb pot manifesta tulburări de somn, stări de nervozitate/agresivitate, creșterea tensiunii arteriale, tulburări de memorie, lipsa poftei de mâncare sau dureri de cap.
De asemenea, lista posibilelor simptome include constipația, senzație de slăbiciune/oboseală/lipsă de energie și întârzierea procesului de creștere și dezvoltare la copii.
Ce simptome poți avea dacă ai intoxicație cu arsenic sau cadmiu
Atunci când este vorba de intoxicație cu arsenic, simptomele includ: greață, vărsături, diaree, pete roșii pe piele sau crampe musculare. Ritmul cardiac poate fi accelerat sau neregulat, dar pot apărea și niște linii albe pe unghii (leuconichie), notează csid.ro.
În situația în care este o intoxicație cu cadmiu, atunci simptomele includ dificultăți de respirație, dureri musculare, febră, dureri în piept, greață cu vărsături, tuse, dureri abdominale puternice sau tenesme rectale (senzație de evacuare incompletă a materiilor fecale).
Dacă ai astfel de simptome, trebuie să te adresezi cât mai repede unui medic. Dacă diagnosticul este stabilit în timp util, riscul de a dezvolta complicații grave este unul mai mic.
În cazul în care se ajunge la supraexpunere la metale grele, pot apărea complicații cum ar fi hipertensiune sau hipotensiune, afectarea capacității de reproducere, dat și leziuni grave la nivelul plămânilor, creierului, rinichilor, ochilor, pielii și stomacului. Pot apărea și diverse forme de cancer.
Medicul poate solicita efectuarea hemoleucogramei complete, dar și a altor teste pentru a stabili diagnosticul. Cei care au acest diagnostic trebuie să oprească expunerea la metalul toxic identificat de medic, în primul rând. Se recomandă ca pacienții să urmeze tratamentul rescris de medic și să nu apeleze la remedii din alte surse.