ZiarulRing

21-iul.2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

Cum arată fratele Ginei Pistol și ce fel de relație au. Detalii mai puțin știute din viața vedetei. “Mie îmi este un pic teamă”

Puțini sunt cei care știu că iubita lui Smiley are un frate. Cei doi nu au fost văzuți împreună, însă au o relație foarte bună.

Avatar

Publicat

pe

Gina Pistol este celebră, frumoasă și una dintre cele mai îndrăgite vedete de la noi. Însă puțini sunt cei care știu că iubita lui Smiley are un frate. Cei doi nu au fost văzuți împreună, însă au o relație foarte bună.

Paul are 33 de ani și se înțelege foarte bine cu sora lui. Gina a vorbit recent despre relația pe care o are cu acesta și problemele pe care le-au întâmpinat în urmă cu ceva ani.
„Avem o relaţie foarte frumoasă. Îmi iubesc familia foarte mult. Am făcut şi aş face orice pentru fratele meu, pentru cei dragi. Încă de la o vârstă foarte mică am fost stâlpul casei, mi-am asumat rolul ăsta.Se spune că nici o frunză nu cade acolo unde nu trebuie. Tot ce am experimentat în trecut m-a făcut omul care sunt acum. Iar pentru asta nu pot decât să fiu recunoscătoare”, a declarat Gina la un moment dat, potrivit VIVA!

Gina a vorbit despre problemele din copilărie

Puțini mai știu și că Gina Pistol nu a avut o copilărie perfectă. Părinții ei s-au despărțit când ea și fratele ei erau încă mici.

„Cea mai mare greşeală pe care o fac părinţii când divorţează este că nu renunţă la orgolii. După divorţ, tata s-a mai rupt de noi. S-a recăsătorit şi are doi băieţi. Pentru mine, familia e ceva frumos. Îmi doresc mult lucrul acesta”, a declarat într-un alt interviu Gina.

„Mie îmi este un pic teamă de responsabilitatea mare pe care o ai atunci când ești părinte, pentru că te gândești că viața unui suflet depinde de tine. (…). L-am crescut pe fratele meu, care e mai mic cu cinci ani – are mult prea mult bun-simț și e un băiat mult prea bun pentru perioada asta. (…).

Și mă gândesc că copiii mei ar fi la fel. Poate mi-e dat să fac un copil, doi sau poate, cine știe, mi-e dat să nu fac. Nu știu, dar normal că undeva, în adâncul sufletului meu, îmi doresc.
Eu am crescut cu tata până la 6 ani, dar după, el a plecat și și-a refăcut viața. (…). Pe tata l-am iertat și am început să nu-l mai judec”, a mai dezvăluit iubita lui Smiley.

Advertisement

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *