În urmă cu patru ani, reporterii „ring” au realizat un interviu de aproape două ore cu scriitorul şi politicianul Corneliu Vadim Tudor. Din cauza spaţiului tipografic limitat, o mare parte din acest interviu a rămas inedită.
Lucrurile spuse atunci şi-au păstrat peste timp prospeţimea şi valabilitatea, iar demersul nostru de a le publica acum, la plecarea dintre noi a fondatorului PRM, nu face decât să reamintească publicului, de oricare parte s-ar afla, că modul de a judeca un om ţine adesea de adevăruri circumstanţiale şi de interpretări relative.
Domnule Vadim, s-ar putea spune că aveţi o rezistenţă de fier, la câtă activitate aveţi zilnic. Care este secretul, cum rezistaţi de fapt?
Rezist prin faptul că eu cred în Dumnezeu. Ce e scris de Dumnezeu se va întâmpla.
Dacă Dumnezeu e cu noi, cine poate fi împotrivă?
Dacă Dumnezeu nu e cu noi, ne dărâmă şi o muscă. Mă întrebaţi cum rezist… Ştiu să fac presă. Altceva nu ştiu să fac. Eu nu ştiu să bat un cui, dar măcar recunosc. Alţii fac pe nebunii şi fac praf tot ce ating. Eu nu ştiu o groază de lucruri, dar ce ştiu eu zic că ştiu bine.
În ciuda aparenţelor, nu se poate spune despre dvs. că sunteţi un om bogat. Cum aţi rezistat „tentaţiilor”?
Întrebaţi-mă de ce nu merg ca pişatul boului, de pe stânga pe dreapta. Pentru că nu pactizez cu hoţii. Cu orice preţ! Am băgat 400 de oameni în parlament, şi în Senat, şi în Camera Deputaţilor, în 16 ani, deci patru legislaturi. Păi, dacă luam 10.000 de dolari de la fiecare, eram bogat!
Dar există vreunul care poate să spună că i-a dat lui Vadim ceva? De unde vi se trag aceste convingeri? Se poate spune că este vorba de educaţie, de şcolile prin care aţi trecut?
Eu am făcut un liceu bun, cu mari dascăli interbelici, apoi o facultate foarte bună, cu asistenţi şi colaboratori ai lui Dimitrie Gusti. Profesorii noştri erau Miron Constantinescu şi Henri Stahl, care în prezent sunt nume de străzi. Am poze cu ei de când făceam practicile de vară. Am avut de la cine să învăţ, iar părinţii mei au fost cei mai mari dascăli. Tatăl meu a fost predicator creştin. Am crescut cu patru Biblii în casă şi nu am ieşit din cuvântul părinţilor mei. Eram student la Filosofie şi mă altoia mama, îmi dădea două palme, cât eram de mare, şi nu ziceam nimic. Aşa trebuie să fie dacă vrei să-ţi fie bine în viaţă. Spuneţi-ne o amintire legată de începuturile dvs. literare. La Liceul “Eminescu”, unde am învăţat, am participat la un concurs de poezie pe Bucureşti. Am câştigat un premiu de 300 de lei. În 1967 era o sumă destul de bună. M-au pus să aleg dacă vreau banii sau cărţi. Le-am spus că vreau cărţi. Organizatorii concursului mi-au dat un bon şi mi-au spus să mă duc undeva pe lângă Teatrul de Comedie. Am luat o grămadă de cărţi, mi-au făcut două pachete legate cu sfoară. Mă tăiau la mână de grele ce erau. Am luat tramvaiul şi am venit acasă – locuiam pe Sebastian, vizavi de uzina Vulcan. M-a impresionat un muncitor care stătea pe scaun în tramvaiul 2. M-a văzut şi mi-a zis: „Tinere, eu fac bătături la mâini pentru că sunt muncitor, tu ai să faci la creier pentru că te văd cu cărţi multe, eşti intelectual. Te rog, ia loc!”. Aşa de uimit am fost că m-am aşezat în locul lui.
Aţi avut dintotdeauna un temperament vulcanic?
Să vă povestesc o altă amintire. Eu am făcut liceul la “Sf. Sava”, însă ultimele două trimestre am fost la “Mihai Eminescu”. Un coleg de bancă de la Liceul “Sf. Sava” s-a spânzurat din cauza unui profesor de fizică nebun. O dramă! A venit procuratura şi le-am spus ce-am auzit, fără să acuz pe nimeni. Şi, după aceea, profesorul ăsta nebun nu mă scotea din note de 2. Riscam să pierd anul, să nu intru la facultate, mi se dădea destinul peste cap. Eram al cincilea copil, ultimul dintr-o familie de oameni săraci, nu mă puteau ţine părinţii. Şi m-am dus cu mama la directoarea liceului, profesoara Ioana Cozma, o frumuseţe de femeie, ca să-mi iau transferul. Am bătut cu pumnul în birou de au sărit călimările. Profesoara, care era deputată prin Marea Adunare Naţională, i-a spus mamei: „Doamnă, tremură profesorii în faţa mea şi fiul dvs. bate cu pumnul de se sparg călimările? Să se ducă, îi dau transferul, vă felicit că aveţi un băiat cu personalitate, dar gata, misiunea mea s-a încheiat!”. Mi-am luat transferul, iar după aceea am intrat din prima la Facultatea de Filosofie.
„Decât o democraţie bolnavă, mai bine o dictatură sănătoasă”
Cum vedeţi tinerii din ziua de azi, obiceiurile lor, faptul că unii consumă droguri?
Pe vremea noastră nu exista aşa ceva. Păi, degenerăm ca popor. Ce copii se vor naşte din asemenea părinţi? Nu merge aşa. Aici trebuie măsuri radicale. Mulţi m-au înjurat, spunând că Vadim vrea dictatură. Nu vreau dictatură, dar în mintea mea valorează la fel de mult miracolele făcute de Hristos, ca şi scena în care El a pus mâna pe bici şi i-a altoit pe bişniţarii Antichităţii. Cine erau ăia? Zarafii care schimbau bani în templu. Deci i-a altoit bine, nu a fost numai mielul blând Iisus, i-a mai şi pocnit. Aşadar, fraza mea este asta: decât o democraţie bolnavă, mai bine o dictatură sănătoasă. Cu accentul pe sănătoasă, nu pe dictatură, că nu vrea nimeni dictatură. Că aşa-zisa democraţie mi-a dat şi mie dreptul să am două reviste, să am o editură, dar murim ca popor… Spuneţi-ne un lucru la care ţineţi şi care vă emoţionează. Cel mai plăcut pentru mine este atunci când versurile mele sunt puse pe muzică. Uitaţi-vă la Adrian Păunescu! El va rămâne în memoria oamenilor, în primul rând, prin versurile puse pe muzică. Şi, după ce se sting patimile, în 10-20 de ani, lumea va uita că ai făcut şi greşeli. Toţi facem. Dar vor rămâne nişte cântece frumoase de pe urma lui. Şi atunci ce contează? Asta contează, ce laşi în urma ta! „Omenirea este slabă pentru că nu există marea religie creştină reunificată” V-aţi declarat un om credincios.
Care este lucrul pe care vi-l doriţi cel mai mult pentru Biserica creştină?
Când va fi să vină a doua oară Iisus Hristos, El va fi atât de obosit după 2.000 de ani de patimi încât ar fi nedrept să bată la 18 uşi. Pentru că sunt 18 naţiuni creştine. Haideţi să facem o singură biserică a lui Iisus! Şi se poate face, pentru că diferenţele sunt minore. Tata era predicator baptist. Eu m-am reîntors pentru că religia este o chestiune de opţiune personală. Religia creştină este una. E greu să fie unificată? Pentru ce? Pentru orgoliile unora şi altora? Este o mare prostie. De-aia e omenirea slabă, pentru că nu există marea religie creştină reunificată. 10.000 de volume conţine biblioteca lui Corneliu Vadim Tudor.
„Lumea spune că Vadim scria de Ceauşescu. Păi, să vă spun o treabă: dacă nu scriam aşa, mă băgau la puşcărie.”, CORNELIU VADIM TUDOR
