back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
miercuri, noiembrie 6, 2024

Corina Caragea a dezvăluit detalii neștiute din viața ei. “Eram în cârje, pentru că tocmai avusesem un accident”

Distribuiți

Corina Caragea este una dintre cele mai sexy apariții de pe micul ecran. Se află la pupitrul știrilor sportive de la PRO TV de 15 ani, iar acum scoate la iveală amănunte interesante despre începuturile în televiziune. Pe vremea aceea, vedeta avea doar 22 de ani și iubea sportul.


“Da, îmi amintesc ca și cum a fost acum trei ani, nu acum 15. Au trecut foarte rapid, încât nici mie nu îmi vine să cred că aveam 22 de ani când am pășit în redacție… într-un picior.
Eram în cârje, pentru că tocmai avusesem un accident. Deși nu îmi era deloc ușor, am vrut să încep noua aventură cât mai repede. Am muncit câteva luni numai în redacție, pe sticlă am intrat mai târziu.

Apoi, am alternat cu platoul, în mod egal. Un an am așteptat până să îmi iau inima în dinți și să accept propunerea de a veni la PRO TV. Nu aveam încredere că voi fi la înălțimea așteptărilor telespectatorilor, în număr uriaș, căci veneam de la o televiziune mai mică.


Nici nu îmi plănuisem și nu visam la celebritate. Îmi era foarte bine unde eram. În plus, mi-a fost foarte greu să mă despart de prietenii mei de acolo.
Aici găseam gașca deja formată, colegi deja celebri, ei erau ca o familie, mulți porniseră de la zero, odată cu PRO TV. Mai mult, eram cea mai mică din redacție.


Camera era foarte îngustă și fiecare își știa locul. Așadar, adaptarea a necesitat timp, însă acum parcă sunt aici dintotdeauna”, a povestit Corina Caragea pentru revista VIVA!
Cu toate astea, primii bani i-a făcut din modelling. Corina Caragea a dezvăluit și ce a făcut cu suma câștigată. “Așa este, mă transformam după școală, când mergeam la castinguri pentru reclame și prezentări de modă. Era o sursă de venit.

Tata, cu mașina lui, mă ajuta să fac slalom între zeci de castinguri și, totodată, să nu iau prea în serios acest hobby, căci nu era o meserie, la acel moment.
Am câștigat primii bani pentru un spot TV ce avea legătură cu șamponul și cred că mi-am luat o pereche de blugi, pe care am purtat-o și zece ani mai târziu. Mai departe nu m-au mai încăput (râde)”, a mai adăugat Corina Caragea pentru sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole