Pe 21 martie 1975 a murit în comuna Ștefănești, Argeș, Constantin Fântâneru (născut pe 1 ianuarie 1907, la Budișteni, Argeș, într-o familie de țărani). Aproape necunoscut astăzi, conu’ Costică a fost o figură importantă a culturii secolului XX.
„Coleg la liceul bucureștean Sf. Sava cu Petru Comarnescu, Eugen Ionescu, Dan Botta ș.a., apoi student famelic la secția de limbi clasice a Facultății de Litere și Filosofie, Constantin Fântâneru i-a dat meditații la greacă veche lui Constantin Noica, pe vremea când acesta traducea (împreună cu soția sa Wendy) romane polițiste englezești; mult mai târziu, traducătorul lui Platon își va forma discipolii în ideea obligativității cunoașterii marilor limbi ale filosofiei clasice…”, remarca istoricul literar Paul Cernat în fuga unei minibiografii dedicate lui Constantin Fântâneru.
Precursorul ignorat al lui Beckett
Dar să întindem firul: „Cunoscut ca personalitate borderline cu dificultăți de socializare și un discurs care o lua «razna», amicul Costică Fântâneru și-a consemnat existența rătăcitoare, la marginea societății, într-un roman minimal insolit, cu sursă autobiografică: Interior (1932, rescris de mai multe ori înaintea publicării). Înrudit cu blecherianul Întâmplări în irealitatea imediată, dar la un nivel mai precar, e un roman al adolescenței întârziate din familia volumului The Catcher in the Rye (n.r. – roman semnat de J.D. Salinger), cu intuiții iluminante, cvasimistice, și cu un erou «din subterană» deviant și halucinat (în anii ‘60, invidios pe succesul lui Ionesco, autorul se considera precursorul ignorat al lui Beckett)”.
Citește articolul integral aici.