Firma de pază a unui consilier local al sectorului 2, aflată în executare silită din cauza datoriilor la Fisc, a câştigat un contract generos pentru paza sectorului administrat de primarul Neculai Onţanu. Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), consilierul, care a bătut palma cu autorităţile locale pe bani publici, s-ar putea afla în incompatibilitate sau chiar în conflict de interese. Administraţia Domeniului Public (ADP) Sector 2 a atribuit, în aprilie, prin negociere, un contract de peste 257.000 de lei firmei Romvit General Security SRL pentru servicii de pază şi supraveghere. Întâmplător sau nu, societatea comercială care păzeşte obiectivele din sectorul păstorit de primarul Neculai Onţanu este deţinută de o persoană plătită din bani publici şi care are puterea de a hotărî, alături de colegii săi din Consiliul Local Sector 2, soarta proiectelor iniţiate de edil. Mai precis, Romvit General Security SRL îl are ca asociat unic pe Ioan Creţoiu, consilier local ales din partea Partidului Poporului-Dan Diaconescu (PP-DD). De altfel, în perioada în care a fost semnat contractul în cauză, Creţoiu era tot consilier local al sectorului 2, însă din partea PNG. ANI: posibil caz de natură penală? Reprezentanţii ANI ne-au comunicat că dacă respectivul consilier local a participat la votarea bugetului primăriei , este cât se poate de clar vorba despre o incompatibilitate. În plus, dacă alesul local a participat mai aplicat la luarea deciziei, atunci este un conflict de interese şi este de natură penală şi administrativă. Sărac în acte Ioan Creţoiu nu deţine pe numele lui case, terenuri sau alte bunuri. Potrivit ultimei declaraţii de avere, el a câştigat, în 2011, de la Consiliul Local Sector 2, 6.600 de lei, iar firma Romvit General Security SRL, cu o cifră de afaceri de 100.000 de euro, i-a mai adus venituri de 7.900 de lei. Se poate spune că, în medie, Creţoiu a reuşit să trăiască, lunar, cu… 1.208 lei. Însă deţine acţiuni la şase firme, fiind partener de afaceri şi cu finul lui Gigi Becali, Viorel Virgil Tudorache. Datorii de peste 3,8 milioane de lei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a început procedura de executare silită a Romvit General Security SRL, a lui Ioan Creţoiu, pentru suma de 95.382 de lei. Potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice, firma care a pus mâna, anul acesta, pe un contract de pază a obiectivelor din sectorul 2, înregistrase, în 2011, pierderi de aproximativ 474.000 de lei, iar datoriile totale se ridicau la peste 3,8 milioane de lei. 39 de angajaţi avea, în 2011, firma Romvit General Security SRL. 7.900 de lei a câştigat Ioan Creţoiu de la firma sa de pază, în 2011, potrivit ultimei sale declaraţii de avere.
Alte articole