ZiarulRing

02-mart.2024

ULTIMA ORĂ

EVENIMENT

Ciucă: dacă vrea să primească susținerea PNL, Niculor Dan are o singură soluție – să se înscrie în PNL

Nicolae Ciucă, a afirmat, joi, că , Nicuşor Dan, are ”o singură soluţie”, dacă vrea să mai primească susţinerea liberalilor pentru un nou mandat, anume să se înscrie în PNL.

Avatar

Publicat

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi, că primarul Capitalei, Nicuşor Dan, are ”o singură soluţie”, dacă vrea să mai primească susţinerea liberalilor pentru un nou mandat, anume să se înscrie în PNL.

„Discuţia cu Nicuşor Dan este mai veche. Dumnealui a candidat la primărie şi cu susţinerea Partidului Naţional Liberal. (…) Astăzi, PNL are capacitatea administrativă, dacă ne uităm la ceea ce au realizat administraţiile liberale. Este necesar doar să vorbesc de ce a făcut Emil Boc la Cluj, ce a făcut Ilie Bolojan la Bihor, ce a făcut Ion Dumitrel în Alba, ce a făcut Gheorghe Flutur la Suceava. Deci, Partidul Naţional Liberal a demonstrat că are capacitate să administreze şi să dezvolte şi local şi regional, ca atare nu putem să nu avem un candidat în Bucureşti. Dacă Nicuşor Dan vrea să mai primească susţinerea Partidului Naţional Liberal are o singură soluţie: să se înscrie în Partidul Naţional Liberal”, a spus Nicolae Ciucă, la RFI.

Liderul PNL a spus că aceasta ar fi prima condiţie pe care trebuie să o îndeplinească Nicuşor Dan pentru a fi susţinut de liberali pentru un nou mandat.

„Este prima (condiţie – n.r.). După ce se îndeplineşte aceasta, mai vedem şi celelalte condiţii”, a adăugat Nicolae Ciucă.

În 21 noiembrie, primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că, în vederea alegerilor locale de anul viitor, intenţionează să îşi păstreze independenţa şi să solicite sprijinul partidelor de dreapta, astfel încât să nu câştige PSD.

Întrebat dacă ar accepta să se înscrie în PNL pentru a obţine susţinere, Nicuşor Dan a răspuns că este important ca partidele de dreapta să aibă un candidat unic.

Advertisement

„În opinia mea, esenţial este ca dreapta să aibă un candidat unic şi cred că pentru marea majoritate a votanţilor de dreapta, care ne-au spus acelaşi lucru în 2020, este ca dreapta să aibă un candidat unic. (…) Eu am fost votat de oameni care susţin PNL, am fost votat de oameni care susţin USR, am fost votat de oameni care susţin dreapta, fără să fie simpatizanţi ai acestor partide. Am o relaţie foarte bună cu PMP în Consiliul General şi cu celelalte partide de dreapta care nu sunt reprezentate în Consiliul General. E foarte greu să ne gândim că un candidat al unuia dintre aceste partide poate să câştige şi, atunci, strategia mea este de a-mi păstra independenţa şi de a solicita sprijinul partidelor de dreapta, pentru a nu lăsa PSD în Bucureşti”, a explicat el.

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *