Îl egalează chiar şi pe Ceauşescu în funcţia de preşedinte! Anul viitor, când vor fi din nou alegeri, Mircea Sandu împlineşte 24 de ani de când conduce FRF, exact cât avea fostul dictator la cârma statului în 1989. Mircea Sandu se retrage, dar vrea să fie gospodarul federaţiei.
O viaţă de om. Atât a stat Mircea Sandu în fruntea Federaţiei Române de Fotbal, pe care a condus-o cu o mână de fier din 1990 încoace. „Naşu’” mai are doar un an până la scadenţă pentru că în iunie 2014 sunt programate următoarele alegeri. Şi cum a anunţat că nu-l mai interesează un nou mandat, actualul preşedinte FRF şi-a făcut planuri pentru perioada când nu va mai fi numărul 1 la Casa Fotbalului. Potrivit unor apropiaţi de-ai săi, Sandu îşi doreşte foarte mult să rămână în structura federaţiei şi din 2014, în funcţia de administrator al celor două centre naţionale de fotbal de la Mogoşoaia şi Buftea, ambele construite în decursul ultimelor sale mandate ca preşedinte al FRF. De altfel, „Naşu’” le-a transmis angajaţilor celor două centre naţionale să stea liniştiţi că va fi bine şi din 2014, când nu va mai fi preşedinte al federaţiei, el urmând să fie gospodarul-şef al forului fotbalistic de la noi.
Vrea funcţia de vicepreşedinte al UEFA
Ei bine, dacă alegerile de anul viitor îl vor propulsa în fruntea federaţiei pe unul dintre aliaţii săi, „Naşu’” ar putea primi funcţia onorifică de preşedinte. În această situaţie ar putea fi nominalizat, începând cu 2015, pentru un nou mandat la UEFA, unde deţine un loc în Comitetul Executiv. Şi cum ar ajunge la al treilea mandat, Sandu ar putea fi numit de prietenul său Michel Platini în funcţia de vicepreşedinte al UEFA, acesta fiind, de fapt, ţelul său principal după ce nu va mai fi personajul cel mai important de la Casa Fotbalului.
“Mi se pare că sunt mulţi ani de când m-am apucat de fotbal. 24 de ani sunt foarte mulţi, dar au trecut foarte repede. În 2014 vom scoate o carte albă a activităţii, cu bune şi cu rele.”, MIRCEA SANDU
Cine este Mircea Sandu?
S-a născut la 22 octombrie 1952 şi a debutat ca jucător la Progresul Bucureşti. De referinţă rămâne perioada de la Sportul Studenţesc, unde a evoluat în perioada 1971-1986. Are 408 meciuri în Divizia A şi a înscris 167 de goluri. A adunat 18 meciuri la naţională şi şase goluri sub tricolor. Sandu a absolvit ASE şi, după retragere, a devenit conducător la Sportul Studenţesc. A ajuns apoi în stafful Federaţiei Române de Fotbal, al cărei preşedinte este din 9 august 1990. În timpul mandatelor sale, naţionala s-a calificat la ediţiile CM din 1990, 1994 şi 1998, la CE din 1996, 2000 şi 2008, ratând calificările la CM 2002 şi 2006, precum şi la CE 2004. În 1998, FRF a organizat, la Bucureşti, turneul final al CE Under-21. Pe plan internaţional, este delegat UEFA şi FIFA la meciuri internaţionale, iar din 2007, membru în Comitetul Executiv al UEFA.
6 mandate în fruntea Federaţiei Române de Fotbal a deţinut Mircea Sandu din 1990 încoace.
Ce va face Mircea Sandu după ce pleacă din fruntea FRF “Naşu’” devine gospodarul-şef al federaţiei
Alte articole