ZiarulRing

22-iul.2024

ULTIMA ORĂ

LIFE/INEDIT

Ce mâncare a primit o turistă într-un hotel de 5 stele din Turcia. Sejurul a costat-o 2300 de euro: „Calitate foarte proastă”

Avatar

Publicat

pe

O românca a ales să-și petreacă vacanța în Turcia alături de familia sa și a rezervat încă din luna februarie un sejur la un hotel de cinci stele. A plătit o mulțime de bani pentru asta, însă ce a găsit la fața locului a dezamăgit-o profund.

Ce condiții a găsit o româncă la un hotel all-inclusive din Turcia

Turcia se numără printre destinațiile de vacanță favorite ale românilor, inclusiv ale vedetelor. Andreea Tonciu, de pildă, spunea că este țara în care se întoarce de fiecare dată cu plăcere și unde preferă să-și petreacă concediile.

De un sejur de lux și-a dorit să aibă parte și o româncă, astfel că a rezervat încă din luna februarie biletele care au costat aproximativ 2300 de lei, prețul fiind pentru trei adulți și un copil. Trebuia să fie o vacanță all-inclusive, la un hotel de cinci stele, dar a rămas dezamăgită.

Femeia a relatat într-un grup de Facebook, destinat turiștilor din Turcia, experiența de care a avut parte. Gabriela a afirmat că a lăsat de dorit atât curățenia, cât și mâncarea, deși pe internet scria că vor exista cinci restaurante din care să aibă de ales.

„Toate de o calitate foarte proastă”

Mâncarea pe care cei care au fost în Turcia o laudă atât de mult nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Meniul a fost același zi de zi. De altfel, multe standuri au fost zilnic acoperite, indiferent de ora la care au vrut să mănânce.

„Bună ziua! Pentru cei care doresc să-și achiziționeze un sejur la Hotel Sunmelia Side îi sfătuiesc să nu se lase păcăliți de cele 5*. Calitatea serviciilor este mult sub așteptări. Curățenia, mâncarea, băuturile, entertaiment-ul, Wi-Fi-ul, toate sunt de o calitate foarte proastă”, a explicat Gabriela pe Facebook.

Advertisement
Turcia hotel cinci stele standuri
Așa arătau standurile cu mâncare din hotel.
Sursa foto: Facebook/ Forum Turcia

Totodată, femeia a susținut că turiștii se plâng zilnic de condițiile și de curățenia din hotelul din Turcia, dar răspunsul reprezentanților este că nu au suficient personal. Astfel, românca și-a dorit ca alți oameni să învețe din greșelile ei și să țină cont de recenzii.

„Scuza lor fiind că sunt depășiți de nr de turiști și au număr mic de angajați( în fiecare zi se fac reclamații la managerul de curățenie, evident fără niciun rezultat) . Aceeași mâncare, adică pui și macrou în fiecare zi, cartofi prăjiți congelați, piure din fulgi, standuri cu mâncare acoperite că nu au ce servi în ele, cafea de calitate foarte proastă.

Wi-Fi-ul nu merge ok nici în cameră. Deși pe Booking… și altele, hotelul are 5 restaurante a l’carte, în realitate sunt doar două (otoman și chinezesc) care au o capacitate foarte mică (până în 50 de persoane). Sper că această recenzie să vă fie de folos!”, a povestit turista dezamăgită de hotelul din Turcia.

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *