Cătălin Cazacu este cu siguranță pe lista burlacilor râvniți din lumea mondenă românească. Ca orice cuceritor care se respectă, acesta își apară reputația cu brio, ori de câte ori se ivește în peisaj vreo domnișoară pe placul său.
Cătălin Cazacu și-a câștigat faima după ce a fost prins în diverse ipostaze cu mai multe doamne și domnișoare din lumea mondenă, printre care Claudia Pavel (Cream), dar și Andreea Antonescu, jumătatea brunetă a faimoasei trupe Andre,cu care se presupune că acesta a avut relații.
Recent, vedeta a plecat într-o vacanță romantică în Dubai cu nimeni alta decât Ana Baniciu, fiica cunoscutului Mircea Baniciu, solistul celebrei formații Phoenix, care este și ea cântăreață, dar mai ales o apariție sexi de fiecare dată.
Cei doi au împărtășit cu fanii pe rețelele de socializare locurile prin care au mers și s-au distrat în exotica destinație. Expediție în deșert, distracție în renumitul Hatta la doar 150 km de Dubai, dar și o sesiune romantică cu delfinii în piscină, acolo unde se pare că cei doi au fost vizibil apropiați și s-au simțit foarte bine unul în compania celuilalt. Nu mare ne-ar fi mirarea dacă, în curând, cei doi ar anunța că sunt într-o relație, ținând cont de familiaritatea de care au dat dovadă în romantica vacanță din care tocmai s-au întors.
Idealul lui Cazacu
Deși Ana Baniciu este o femeie extrem de sexi și talentată, rămâne de văzut dacă aceasta bifează și restul calităților pe care Cătălin Cazacu le caută într-o femeie. “În unele cazuri este vorba doar de chimie. Îmi doresc foarte tare să cunosc pe cineva care să mă suporte, pentru că nu sunt ușor de suportat. Și dacă poate să facă să mă simt bine, să mă respecte o să fiu un om care se dăruiește total”, mărturisea Cazacu, la un moment dat, pentru o publicație.