Care este castelul din România care a fost părăsit timp de multe decenii și a ajuns o ruină. Acum va renaște din propria cenușă și turiștii vor putea merge din nou aici să se bucure de frumusețea locului.
Castelul din România care ar putea renaște
Este vorba despre Cetatea Medievală Colț, care mai este numită și Castelul din Carpați. Ansamblul Medieval de la Râu de Mori și cetatea vor reveni în proprietatea comunei după decenii întregi.
Cele două monumente istorice au rămas abandonate zeci de ani dar iată acum există din nou o șansă ca turiștii să le poată vizita. Monumentele vor fi reabilitate din bani publici, scrie Adevărul.
Castelul și ansamblul medieval din satul Râu de Mori vor fi intabulate în intravilanul ce aparține de comuna Râu de Mori și ulterior vor fi luate măsuri pentru restaurarea acestora.
Ansamblul medieval de la Râu de Mori și Cetatea medievală Colț din Hunedoara ar putea renaște
Primarul de aici spune că au mai existat doar anumite acțiuni de igienizare, dar nu s-a putut construi absolut nimic.
„Vom căuta surse de finanțare pentru restaurarea celor două monumente. Din cauza situației neclare în care se aflau, nu am putut investi în ele.
Au mai avut loc acțiuni de igienizare, de curățire a vegetației din jurul lor, însă nu am putut să amplasam nici măcar o balustradă la Cetatea Colț, pentru ca turiștii să fie mai în siguranță atunci când o vizitează”, spune Flavius Dilertea, primarul comunei Râu de Mori.
Cetatea Medievală Colț a fost construită în secolul al XIII lea pe niște stânci. Aceasta a fost inițial un turn-locuință, iar apoi a fost transformată în fortificație cu trei nivele.
Aproape de castelul uitat din România se află și mănăstirea Colț, care a fost restaurată după 1990. În satul Râu de Mori din Hunedoara există și ansamblul medieval Kendeffy.
Curtea Medievală a fost transformată în CAP pe vremea comuniștilor și clădirile din jur au fost folosite ca ferme de localnici. După 1990, proprietățile au fost abandonate și chiar devastate, furându-se cărămizile structurilor.