Stresul face parte, inevitabil, din viața noastră. Dacă de obicei găsim modalități de a înfrunta frecușurile cotidiene, în cazuri rare însă unele evenimente îngrozitoare ne pot copleşi capacitatea de a face față, paralizându-ne psihic. În astfel de cazuri, există riscul să dezvoltăm o tulburare de stres posttraumatic (TSPT).
„Tulburarea de stres posttraumatic este o tulburare de anxietate marcată de flashbackuri (retrăiri vii, involuntare și intruzive ale momentelor traumatice), coșmaruri și alte simptome care ne afectează funcționarea zilnică”, opinează cercetătorii Hal Arkowitz și Scott O. Lilienfeld în lucrarea „Adevăruri și mituri despre sănătatea mentală” (Editura Trei, 2024). Dar să facem loc lămuririlor științifice: „Tulburarea este larg răspândită. Cel puțin în Statele Unite se consideră că afectează circa 8% dintre indivizi la un moment dat pe parcursul vieții. Deși TSPT este una dintre cel mai bine cunoscute tulburări psihice, este și una dintre cele mai controversate”.
Semne de întrebare
Motivul? „Durerea psihică intensă, agonia chiar, experimentată de cei care suferă de această tulburare, este în mod incontestabil una reală. Totuși, condițiile în care apare TSPT – în particular, locul central ocupat de traumă ca declanșator – sunt tot mai des puse sub semnul întrebării. Specialiștii în sănătatea mentală considerau în mod tradițional tulburarea de stres posttraumatic ca fiind o reacție tipică, omniprezentă chiar, la traumă. De asemenea, vedeau această tulburare ca pe o formă distinctă de alte tipuri de anxietate generate de vicisitudinile vieții. Date recente pun însă la îndoială ambele ipoteze”.
De la Homer, la Războiul din Vietnam
Concret? „Tulburarea de stres posttraumatic nu a fost formal inclusă în biblia de diagnostic psihiatric, Manualul de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale, până în 1980. Descrieri ale unor sindroame care seamănă cu tulburarea de stres posttraumatic datează încă din antichitatea sumeriană și greacă – inclusiv în Iliada lui Homer apare o mențiune. După Războiul Civil American, veteranii au suferit de «inima soldatului» (care mai apoi s-a numit «nevroză cardiacă»); în Primul Război Mondial, li s-a spus că suferă de «șocul de obuze», iar în Al Doilea Război Mondial, termenul folosit a fost «epuizarea de război». În anii ’70, unii soldați americani care s-au întors din Războiul din Asia de Sud-Est au primit diagnostice informale botezate «sindromul post-Vietnam», care avea, și el, o asemănare izbitoare cu descrierea din DSM a tulburării de stres posttraumatic”.
Citește articolul integral aici.
