back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
duminică, decembrie 22, 2024

Care este relația dintre Marica și soția lui, după aventura de la Cluj. Cum au fost surprinși cei doi

Distribuiți

Deși are o soție care nu poate trece neobservată pe stradă, a înșelat, prin august 2019, lucru ieșit la iveală în urmă cu trei săptămâni. Ulterior, a scris pe internet că ”orice greșeală ajunge foarte ușor pe prima pagină, în timp ce orice faptă bună trece ușor neobservată”, cu mențiunea că se gândește serios la o linie de prosoape.

Cât despre partenera sa, Ioana Marcu, suferă în tăcere, în timp ce fostul atacant al naționalei României își spală păcatele.

Marica și soția lui, surprinși după aventura de la Cluj

Zilele trecute, Marica și-a scos familia la o plimbare la Grădina Zoologică. El a fost surprins, de fotoreporterii Click!, implicat față de cei doi băieți, cărora le-a explicat despre animăluțe. De asemenea, fostul sportiv a marcat și el această ieșire cu o postare pe pagina sa de Facebook, în care apare alături de micuți, dar nu și se Ioana, căci tânăra pare că nu a șters cu buretele dezorientarea partenerului.

Cât timp au stat la Zoo, aproape două ore, fiecare dintre ei s-a preocupat numai de băieți, au păstrat distanța unul de celălalt, nu au schițat niciun gest de afecțiune și nici nu și-au vorbit prea mult. La ieșire, Ioana a fost atentă la Ethan, în vreme ce Marica s-a oprit pentru a admira pelicanii. Fostul atacant i-a dezinfectat pe mânuțe pe cei doi puști, apoi i-a condus către mașina mamei lor, cei doi venind cu mașini diferite.

La despărțire, părinții au discutat preț de câteva minute, după ce Ioana se urcase deja la volan, nu s-au pupat de rămas bun și nu au avut niciun gest care să trădeze faptul că vor reveni curând la sentimente mai bune.

În acest timp, Ana Muntean, amanta lui Ciprian, e de negăsit pe rețelele de socializare. Femeia a decis să își șteargă contul unde era destul de activă și publica sfaturi despre alimentația corectă și sport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole