back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
sâmbătă, decembrie 21, 2024

Care este, de fapt, cel mai înalt munte din lume. NU mai este Everestul, așa cum știam toți

Distribuiți

Cel mai înalt munte nu mai este Everestul, așa cum știm cu toții. Dacă e să se măsoare distanţa de la centrul Pământului, prin crusta ridicată din apropierea Ecuatorului, Muntele Chimborazo din Ecuador este de departe cel mai înalt munte.

Care este cel mai înalt munte din lume. NU mai este muntele Everest, așa cum știam toți

Măsurând doar ce se află deasupra nivelului mării, muntele Chimborazo are numai 6.268 de metri înălţime, dar când măsurătoarea se face de la Nucleul Pământului, înălţimea ajunge cu 2.168 metri peste cea a Everestului, care măsoară 8.884 de metri.

Acest lucru înseamnă că, deşi Everestul poate fi cel mai înalt vârf de pe Pământ, muntele Chimborazo poate fi cel mai proeminent, ceea ce înseamnă că iese în evidenţă mai mult decât oricare altul.

Ce înălțime are vulcanul Mauna Kea

De asemenea, mai există şi Mauna Kea, un vulcan adormit de pe insula Hawaii. Cu cei 4.207 metri deasupra nivelului mării, aceasta nu se poate compara nici de muntele Everest, nici de muntele Chimborazo. Dar dacă apa din jurul muntelui ar fi îndepărtată, atunci înălţimea acestui munte va ajunge la 9.330 de metri.

Motivul pentru care acest vulcan vechi este atât de înalt este acela că stă aşezat pe crusta oceanică, care e mai densă decât crusta continentală pe care stă muntele Everest. Iar crusta oceanică poate suporta greutatea unor munţi mai înalţi decât cea continentală.

Muntele Chimborazo

Care este cel mai adânc punct oceanic

Oricum, acest lucru păleşte în comparaţie cu adâncimile celui mai adânc punct din ocean. Challenger Deep, găsit la sudul arhipelagului din Japonia, de 10.984 metri sub suprafaţa oceanului. Cu această adâncime, groapa este cu 2.136 de metri mai adâncă decât înălţimea Muntelui Everest.

Daacă ar fi să ne uităm şi ce se întâmplă dincolo de atmosfera Pământului. Olympus Mons este un vulcan pe Marte care acum este stins şi a ajuns la o înălţime de nu mai puțin de 21.229 metri. Acest fapt  îl face de aproximativ 2,4 ori mai mare decât înălţimea muntelui Everest.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole