Salariul preşedintelui Klaus Iohannis a fost subiect de discuţie între Dumitru Dragomir şi Horia Ivanovici la “MAX Profeţiile lui Mitică”, concluzia fiind că leafa încasată lunar de şeful statului este destul de mică.
Dragomir spune că Iohannis a fost curajos dându-i afară pe Coldea şi Kovesi
Salariul net al preşedintelui Klaus Iohannis abia dacă trece de 3.000 de euro, aproximativ jumătate faţă de cât încasează preşedintele Bulgariei şi de trei ori mai puţin decât Zuzana Čaputova, preşedintele Slovaciei.
“Salariul de 17.000 de lei pe care îl are Klaus Iohannis mi se pare destul de mic, dar aşa am fost noi, în decursul istoriei”, a spus Dumitru Dragomir, la “MAX Profeţiile lui Mitică”.
Fostul şef al LPF a criticat astfel atitudinea tradiţională pe care românii au avut-o faţă de foştii lor conducători. “După ce un conducător a căzut sau i-am luat noi gâtul, vrem să-i luăm şi istoria. Băsescu este primul preşedinte al lumii, după ce şi-a terminat mandatul prezidenţial, căruia nu numai că i-au luat casa, dar i-au luat şi paza.
Cum să faci asta? Vine un nebun, care e nemulţumit, pentru că în funcţia asta nu poţi să mulţumeşti tot poporul. Cum să-l laşi fără pază, chiar dacă o fi făcut greșeli?”, a mai spus Dumitru Dragomir.
Mai mult decât atât, el se teme că Iohannis va avea şi el de suferit după ce îşi va încheia mandatul. “Eu mă gândesc cu groază la Iohannis, când termină. Dacă nu ocupă vreo funcţie pe undeva, mă gândesc cu groază la el, mai ales că el a făcut două gesturi nemaipomenite.
Iohannis i-a dat afară pe Coldea şi pe Kovesi. Ăsta e act de mare curaj”, a mai spus Dragomir, la “MAX Profeţiile lui Mitică”.
Salariul lui Klaus Iohannis, conform ultimei declaraţii de avere depuse în 2023, a fost în 2022 de 15.162 de lei pe lună. În plus, Klaus Iohannis a mai primit 5.934 de lei din drepturi de proprietate intelectuală din partea editurii Curtea Veche, cea care i-a publicat cărțile.
În același timp, Carmen Iohannis ar avea, după ultima majorare din ianuarie, un salariu brut de 7.226 de lei, bani la care se adaugă și sporul de 10% pe care îl primeşte pentru dirigenție. Astfel, ea câștigă lunar aproximativ 8.000 de lei brut, ceea ce înseamnă că încasează aproape 4.700 de lei, bani în mână.