Cea mai mare prezenţă la alegerile parlamentare post-decembriste s-a înregistrat în chiar primul scrutin de după Revoluţia din decembrie 1989. Astfel, în 1990, au participat la procesul electoral 86,19% dintre cetăţenii cu drept de vot. La polul opus, scrutinul legislativ din 2020 a avut cel mai mic procent de participare, 31,94%.
Din 1990 şi până în 2008, prezenţa la urne a românilor cu drept de vot a scăzut constant la alegerile parlamentare. Trendul a fost întrerupt în 2012, atunci când prezenţa a fost cu 2,56% mai mare decât la scrutinul precedent. În 2016, însă, prezenţa la urne a scăzut din nou, apropiindu-se de cea din 2008, pentru ca în 2020 să scadă cu peste 7 procente faţă de cea din 2016
Scrutinul parlamentar din 2008 a marcat două premiere. S-a renunţat la votul pe liste, reprezentanţii politici ai cetăţenilor fiind aleşi printr-un sistem mixt, în care candidaturile şi votul au fost uninominale, iar acordarea mandatelor s-a făcut proporţional. Alegerile parlamentare din 2008 au fost şi primele de după 1989 care nu s-au desfăşurat concomitent cu alegerile prezidenţiale, ca urmare a modificărilor constituţionale din 2003, potrivit cărora mandatul prezidenţial a crescut de la patru la cinci ani.
Primele alegeri parlamentare de după Revoluţia din decembrie 1989 au avut loc în data de 20 mai 1990. Numărul persoanelor înscrise pe listele de vot a fost de 17.200.722, potrivit Monitorului Oficial nr. 81-82 din 8 iunie 1990. Dintre acestea, la urne s-au prezentat 14.826.616 de persoane, adică 86,19%. La Adunarea Deputaţilor, numărul voturilor valabil exprimate a fost de 13.707.159. La Senat, numărul total al voturilor valabil exprimate a fost de 13.956.180, potrivit roaep.ro.
Următorul scrutin legislativ din România post-decembristă a fost programat la 27 septembrie 1992. Numărul persoanelor cu drept de vot a fost de 16.380.663, potrivit insse.ro. Dintre acestea, s-au prezentat la vot 12.496.430 de persoane, reprezentând 76,29%. Numărul voturilor valabil exprimate la Senat a fost de 10.964.818, iar la Camera Deputaţilor de 10.880.252 voturi, arată insse.ro.
La alegerile parlamentare din 3 noiembrie 1996, numărul total al alegătorilor, potrivit listelor electorale permanente, a fost de 17.218.654. Dintre acestea, s-au prezentat la urne 13.088.388, adică 76,01%. La Camera Deputaţilor, numărul de voturi valabil exprimate a fost de 12.238.746, iar la Senat de 12.287.671.