back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
luni, decembrie 30, 2024

Cancerul ovarian, „ucigașul tăcut”. „Din cele 1.800 de cazuri noi, în fiecare an, 1.300 pierd lupta cu boala”

Distribuiți

Cancerul ovarian este unul dintre cele mai letale cancere feminine, iar specialiștii se așteaptă la o creștere cu peste 50% a cazurilor nou diagnosticate, până-n anul 2035. Spre deosebire de alte tipuri de cancer, cancerul ovarian este unul „tăcut și greu de depistat”, avertizează medicii și asociațiile de pacienți, cu ocazia Zilei mondiale de luptă împotriva cancerului ovarian, îndemnând totodată femeile să meargă la un consult ginecologic cel puțin o dată pe an, chiar și în absența oricăror simptome. 

Ratele de supravieţuire în cancerul ovarian sunt scăzute, incidenţa şi mortalitatea sunt în creştere peste tot în lume, dar cu rate disproporţionat mai mari în ţările cu venituri medii şi mici. 

„În România, din cele aproximativ 1.800 de cazuri noi, în fiecare an, 1.300, din păcate, pierd lupta cu boala”, avertizează Cezar Irimia, președintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).

Ca și în cazul altor afecțiuni oncologice, șansele de supraviețuire cresc cu cât cancerul de ovar este diagnosticat mai devreme, de aceea, controalele de rutină periodice sunt esențiale, subliniază reprezentantul organizațiilor de pacienți: „Mai ales când aveți rude care au suferit de cancer ovarian sau de cancer de sân. Dacă simptomele au apărut deja, cancerul ovarian nu mai este într-un stadiu incipient. În fiecare an, pierdem 67% dintre cazurile diagnosticate. Cea mai importantă este vizita repetată, anuală sau când este nevoie la medic”.

Citește articolul integral aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole