back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
luni, aprilie 28, 2025

Calendar alegeri prezidențiale 2025 – ultima săptămână de campanie. Când au loc alegerile prezidențiale – turul I și II

Distribuiți

- Reclamă -
600 Rotiri Gratuite MagicJackpot

Alegerile prezidențiale din România 2025 reprezintă un moment crucial pentru viitorul țării. Potrivit calendarului electoral, scrutinul se va desfășura în două tururi de vot, în luna mai.

Am intrat în ultima săptămână de campanie înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale 2025.

- Reclamă -
500 Rotiri Gratuite Betano

Candidații mai au la dispoziție cinci zile pentru a încerca să-i convingă pe alegători să-i voteze la primul tur din 4 mai.

Candidații au avut termen până la 15 martie 2025 să își depună candidaturile, iar campania electorală începe cu 30 de zile înaintea datei alegerilor. Totodată, candidații la prezidențiale au fost nevoiți să depună și listele cu susținători, pe lângă dosarele cu documentele necesare.

Primul tur al alegerilor prezidențiale

Primul tur al alegerilor prezidențiale din 2025 va avea loc pe 4 mai pentru cetățenii români cu drept de vot care își exprimă votul în România.

Calendarul primului tur de alegeri

  • 4 martie: Termenul–limită până la care alegătorii din străinătate se pot înregistra pentru vot la o secție de votare (se înființează o secție de votare în grupul de localități unde au optat să voteze cel puțin 100 de alegători).
  • 15 martie: Finalizarea depunerilor candidaturilor prezidențiale.
  • 20 martie: Termenul–limită până la care alegătorii din străinătate se pot înregistra pentru vot prin corespondență.
  • 4 aprilie – începe campania electorală și se încheie pe 3 mai, la ora 7:00;
  • 2 mai, între orele 7:00 – 21:00 (ora locală) – prima zi a votării în străinătate;
  • 3 mai, între orele 7:00 – 21:00 (ora locală) – a doua zi a votării în străinătate;
  • 4 mai – a treia zi de vot în diaspora. Urnele se deschid la ora 7:00 (ora locală) și se închid la ora 21:00;
  • 4 mai: Se votează primul tur de scrutin în România de la ora 07:00 până la ora 21:00.

Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de a alege până cel mai târziu la ora 23:59

Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale

Rezultatele finale ale primului tur al alegerilor prezidențiale vor veni în mod oficial abia la 2-3 zile de la încheierea votului.

Voturile trebuie numărate și centralizate, chiar dacă românii au deja primele rezultate cu ajutorul caselor de sondare imediat după încheierea votului.

Cu toate acestea, până la finalul numărătorii și validarea rezultatelor, lucrurile nu sunt definitive și se pot schimba oricând.

Al doilea tur al alegerilor prezidențiale

După validarea primului tur de scrutin, în cazul organizării turului II de scrutin, campania electorală începe la data aducerii la cunoştinţă publică, de Curtea Constituțională a României, a prenumelui şi numelui celor doi candidaţi care vor participa la cel de-al doilea tur de scrutin și se încheie în dimineaţa zilei de sâmbătă de dinaintea datei alegerilor, la ora 7,00 (respectiv în data de 17 mai 2025), arată ROAEP.

Alegerile în țară au loc pe 18 mai, între orele 7:00 și 21:00.

Votul în străinătate pentru turul II are loc pe perioada a trei zile:

  • vineri, 16 mai, între orele 7:00 – 21:00 (ora locală)
  • sâmbătă, 17 mai, între orele 7:00 – 21:00 (ora locală)
  • duminică, 18 mai, între orele 7:00 (ora locală) – 21;00 (ora locală sau ora locală a României, după caz).

Calendarul turului al doilea de alegeri

Al doilea tur de scrutin pentru alegerile prezidențiale va avea loc pe 18 mai 2025, iar campania electorală pentru acesta începe pe 9 mai 2025. Curtea Constituțională trebuie să valideze rezultatele primului tur până la această dată. Românii din diaspora vor putea vota în 3 zile: 16, 17 și 18 mai 2025. Campania electorală se încheie pe 17 mai 2025. Macheta buletinului de vot trebuie să fie prezentată Biroului Electoral Central cu cel puțin 15 zile înainte de alegeri, iar eventualele erori trebuie corectate.

  • 9 mai – începerea campaniei electorală pentru turul al doilea, care se termină pe 17 mai, ora 7:00.
  • 15 mai, între orele 7:00 – 21:00 (ora locală) – prima zi a votării în străinătate;
  • 17 mai, între orele 7:00 – 21:00 (ora locală) – a doua zi a votării în străinătate;
  • 18 mai – a treia zi de vot în diaspora.
  • 18 mai – votarea în România. Secțiile se deschid la ora 7:00 și se închid la ora 21:00. Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de a alege până cel mai târziu la ora 23:59.

Rezultatul final al alegerilor prezidențiale

Pentru început, după încheierea votului din 18 mai, românii vor putea avea acces la rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale. Cu toate acestea, măsutătorile nu sunt exacte și nici oficiale. Voturile din România trebuie numărate, iar procesele-verbale centralizate, după care se trece la numărarea voturilor din diaspora.

Astfel, rezultatele oficiale vor apărea la câteva zile după încheierea votului. Aceste rezultate trebuie validate de CCR, la fel ca întreg turul II al alegerilor.

Cum poți afla la ce secție de votare ești arondat pentru alegerile prezidențiale 2025

Pentru a vota la alegerile prezidențiale din România din 4 mai 2025, este esențial să știi unde trebuie să te prezinți. Identificarea secției de votare la care ești arondat poate fi realizată simplu și rapid prin consultarea Registrului Electoral disponibil online.

- Reclamă -
500 Rotiri Gratuite Betano
Iuliana Dima
Iuliana Dima
Redactor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole