Una dintre preferatele mele la capitolul zemuri, supa-cremă de porumb, este foarte ușor de pregătit, la fel ca și celelalte supe-creme.
Legumele se spală, se curăță și se pun la fiert împreună cu porumbul, sarea și condimentele. Pentru a fierbe mai rapid, putem să le tăiem în bucăți mai mici și să ținem oala acoperită. Când legumele și porumbul s-au fiert bine, luăm oala de pe foc și folosim un blender vertical… După ce este bine blenduit, trecem compoziția prin sită ca să eliminăm pielițele de porumb și să avem o supă fină. Apoi punem oala pe foc mic pentru încă două-trei minute și adăugăm untul, smântâna de gătit, gorgonzola și potrivim de sare și piper, în timp ce amestecăm în supă. Se servește cu crutoane, pe care le putem pregăti cu ulei aromat și pudră de usturoi pentru o savoare aparte. Iar despre cât de solidă sau lichidă să fie supa, putem să o facem după cum ne place. Înainte să dăm la blender supa, scoatem din stoc (zeama în care s-au fiert legumele), îl blendăm și dacă e nevoie, mai adăugăm din stocul de legume.
Ingrediente (6-8 porții)
boabe de porumb congelate sau conservă – 1 kg
ceapă uscată – 1 buc.
cartofi – 2 buc. medii
morcovi – 1 buc.
rădăcină de pătrunjel – 1 buc.
țelină – ½ buc.
brânză cu mucegai albastru sau gorgonzola – 40 g
smântână de gătit – 150 ml
unt – 70 g
sare
piper
„Putem folosi și alte condimente mai ușoare, în ideea că, dacă folosim condimente cu gust și aromă mai accentuate, pot acoperi gustul de brânză.”, Mehrzad Moghazehi
„Această supă o putem pregăti și cu parmezan ras sau chiar brânză de burduf.”, Mehrzad Moghazehi
Alte articole