Premierul Marii Britanii, Boris Johnson și Ursula von der Leyen, președintele comisiei europene, discută constant de câteva zile la telefon pe o linie secretă, conform surselor. Se știe că Marea Britanie trece printr-un moment de criză, după ce a fost izolată de întreaga Europă în contextul noului tip de coronavirus care este cu 70% mai violent ca precedentul, însă de data aceasta subiectul discuțiilor celor doi este cu totul altul.
Marea Britanie a ieșit oficial din Uniunea Europeană la data de 1 Februarie 2020, însă o perioadă de tranziție a fost stabilită până la finalul anului. Cu toate acestea, U.E nu își va încheia socotelile cu englezii prea curând, căci o serie de negocieri încă au loc între statele membre și Regatul Unit pentru că lucrurile să meargă cât mai ușor pe viitor, iar economia să nu aibă de suferit.
Conform unor surse din guvernul britanic, Brexit-ul le dă bătăi de cap și acum oficialilor, astfel că Boris Johnson și Ursula von der Leyen ar fi stabilit o linie telefonică secretă pe care o folosesc intens de 48 de ore încoace pentru a discuta probleme presante. Una dintre situațiile pe care cei doi trebuie să le rezolve este blocarea granițelor în contextul virusului nou care circulă în Marea Britanie și care a prins mii de tiruri pe autostradă, care nu pot trece granițele în Franța și alte țări din Uniune.
Mărul discordiei, peștele
O altă problemă presantă a celor doi s-ar părea că este nimeni altul decât peștele. Johnson și von der Leyen discută un acord în ceea ce privește cotele de pescuit din apele Marii Britanii. În încercarea de a ieși din impas, britanicii au depus o nouă ofertă privind pescuitul care ar permite pescarilor din UE să păstreze mai mult din peștii pe care îi prind în prezent în apele Marii Britanii. După ce Michel Barnier, negociatorul delegat U.E. pentru Brexit, a spus că oferta este inacceptabilă, von der Leyen se sprijină pe Macron și pe liderii altor state de coastă pentru a accepta acordul.
Sosind ieri la întâlnirea cu ambasadorii UE, Barnier le-a spus reporterilor: „Suntem într-adevăr într-un moment crucial și îi dăm un ultim impuls. Peste zece zile, Marea Britanie va părăsi piața unică.” Potrivit unei note diplomatice intrate în posesia dailymail.com, Barnier le-a spus ulterior deputaților europeni că un compromis privind pescuitul ar trebui să fie decis de liderii politici.
Fostul ministru al Brexitului, David Jones, i-a cerut premierului să nu accepte concesii obligatorii care să împiedice industria pescuitului britanic să își revendice apele în viitor: „Pescuitul nostru este o resursă națională imensă … care are potențialul de a susține mii de locuri de muncă”, a transmis acesta.