ZiarulRing

27-feb.2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

Astăzi conduc limuzine însă nu pot uita primele lor ”autoturisme” Ce mașini au condus vedetele cândva!

Astăzi se afișează în arătoase automobile ori, în cazuri excepționale, limuzine, însă nu pot uita momentele când au reușit să-și ia prima mașină.

Avatar

Publicat

pe

Astăzi se afișează în arătoase automobile ori, în cazuri excepționale, limuzine, însă nu pot uita momentele când au reușit să-și ia prima mașină.

Chiar dacă astăzi par hârburi de tot râsul, în alte vremuri, erau altfel văzute și prețuite. Deși pare greu de crezut, câțiva din cei enumerați s-au simțit în acei ani, când șofau prima lor mașină- fie ea Dacia, Trabant ori Tico-, privilegiați.


Primul automobil pe care l-a avut Mihai Morar după ce și-a luat permisul, în anii 90, a fost un Daewoo Tico. O mașină micuță și a făcut eforturi să o mențină în funcțiune căci a avut pentru ea o puternică legătură emoțională. Ultima oară, până ca acesta să fie mâncată de rugină și dusă la ”fiare vechi”, stăpânul său, însoțit de Daniel Buzdugan, a scos-o ”în lume” la o paradă a mașinilor în miniatură, în urmă cu opt ani.


Actorul Andrei Araditis poate fi numit erou căci a fost slujit de un bătrân Tico (fabricat 1991), până în 2017, când mașina a clacat definitiv. Actor popular, ce nu ți l-ai fi închipuit în așa mașinuță, Aratidis a strâns multe amintiri cu Tico-ul său care l-a fost de nădejde la multe evenimente din viața sa.

Înainte să ajungă la mărci de lux precum Rolls Royce ori Bentley, Irinel Columbeanu și-a făcut ”rodajul” pe un Trabant, mașină pe care avut-o de la 19 ani, încă din primul an de facultate. Saga sa automobilistică începută în comunism, a continuat cu încă un Trabant, apoi două Oltcit-uri și o Dacia.

Tot la volanul unui Trabant 601, în anii 2000, a plecat la drum, chiar și din punct de vedere muzical, Florin Chilian. În ciuda miștourilor și bancurilor, ”ChilianMobilul” său cu motor în doi timpi, a fost mașina în care a mâncat, iubit, compus multe cântece, și care i-a fost casă o perioadă. ”Trăbănțelul meu…Era mai cunoscut decât mine.

Advertisement

L-am facut cadou unui om tare drag, domnul Marian Bărbulescu, vecin de curte, care era pasionat de Trabant. Din păcate domn profesor s-a prăpădit acum o vreme. El mă scotea din cele mai rele situații. Mă bucura însa gândul că a apucat să se bucure de mașină câțiva ani”, povestește Chilian despre fostul său Trabi. Pare greu de crezut, însă chiar și un Trabant a fost spart! ”Mi-au furat lucrurile însă le-am recuperat cu mult tupeu și fără ajutorul poliției”.

Florin Chilian și Mirela Stoian, fani ai clasicului Trabant


Și actrița Mirela Stoian a condus cu mândrie un Trabant din 1981, înainte ca acesta să clacheze. Mai mult, fosta membră a grupului umoristic Vacanța Mare a făcut parte dintr-un club al Trabantiștilor, și s-a străduit să fie prezentă la toate întâlnirile mari, în întrega țară, cu automobilul său din carton, dar și de istorie.


Înainte să se îndrăgostească de limuzinele Jaguar, actorul Gabriel Fătu a avut parte de un bătrân Oltcit. Pe care încă-l păstrează în curtea părinților săi, într-o localitate din Tulcea, Luminița. Actorului îi este greu să se despartă de mașina ce l-a însoțit în anii 90, spre jumătatea anilor 2000 și care l-a protejat de ploaie, vânt și zăpezi. Și Laurențiu Duță a avut un Oltcit, practic mașina cu care a început povestea muzicală de succes 3 Sud Est.
Și Liviu Guță și-a început ”aventura” pe șosele cu un bătrân Opel, ce avea aproape aceeași vârstă cu solistul.

Cunoscut întregii țări, șofând suv-uri arătoase, puțini și-l pot închipui pe Dorian Popa la volanul unui Matiz, practic prima sa mașina. Pe care, chiar dacă nu o mai folosește, o păstreazî în parcare, la Constanța. ”A rezistat deși am scos untul din ea. Mi-au spart-o hoții și de patru ori”
Sorin Dănescu (ex Vița de Vie) a avut zeci de mașini, multe de epocă, la volanul cărora a făcut furori pe șoselele Bucureștiului.Regina colecției a fost un Morris Eight din 1938, dar și un Chevrolet model 1962 și un Taxi londonez Fayrway din 1972.

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *