Violoncelistul Adrian Naidin așteaptă cu nerăbdare să revină pe scenă, dar nu oriunde, oricând sau oricum: ”Nu sunt un solist de crâșmă. Ador spectacolele pe care le pot face cu un public anume, într-un loc anume, nu la un local unde ești mai degrabă interesat de sarmalele din farfurie”, ne-a spus artistul care, în urmă cu aproape cinci ani, a văzut moartea cu ochii, după ce s-a aruncat de la etajul vilei în care locuia, de frica mascaților. A dat uitării accidentul și e fericit că doctorii i-au putut salva mâna dreaptă, cu care mânuiește arcușul: ”Fără echipa de medici, azi n-aș mai fi putut cânta. O să le rămân recunoscător toată viața”, ni s-a mai confesat Adrian, în interviul oferit în exclusivitate pentru Playtech.ro.
”Nu sunt muzicant de crâșmă, ador spectacolele pe care le pot face cu un public anume, nu la un local unde ești mai degrabă interesat de sarmalele din farfurie”
Adrian Naidin trăiește prin muzică și pentru muzică, este poate unul dintre cei mai pasionați artiști pe care am avut onoarea să-i cunosc. Nu acordă o mare importanță banilor, e de părere că artiștii nici nu ar trebui să fie prea bogați: ”Artă faci doar când nu ești îmbuibat, când nu te gândești la un munte de bani”, spune el, cu convingere în glas. Adrian a ajuns la un alt nivel și cu greu ar mai reveni la recitalurile din localuri. Ar face-o, la un moment dat, forțat probabil de împrejurări, dacă n-ar avea bani de pâine:
”Poate că voi fi nevoit, la un moment dat, să mai cânt și în localuri, am mai făcut asta, dar, în adâncul sufletului meu, nu sunt muzicant de crâșmă, ador spectacolele pe care le pot face cu un public anume, într-un loc anume, nu la un local unde ești mai interesat de sarmalele din farfurie. Uneori, după câte un recital, mi s-a întâmplat să nu aud aplauze, preț de câteva secunde. La început m-am speriat. Dar apoi am înțeles că acela este publicul care savurează muzica și cu greu se desprinde de starea pe care muzica mea o transmite. Din păcate, încă nu pot susține spectacole unde se vând 30% din bilete, ar însemna să aduc bani de acasă, ca să-mi plătesc echipa, închirierea sălii”, a mai adăugat celebrul instrumentist. Adrian Naidin este și membru, din 2001, al Orchestrei Naţionale Radio din Bucureşti, dar salariul lui și al colegilor este foarte mic, un pic peste cel mediu pe economie:
”Nici nu vi-l pot spune, pentru că este confidențial. Gândiți-vă că am colegi acolo care trăiesc doar din acei bani, nu au alte contracte. Eu nu mă pot plânge, mai am și ceva din drepturile de autor, nu mult, dar a început să vină și din partea asta câte ceva”.
Adrian Naidin s-a vindecat recent de Covid-19: ” Virusul aceasta pare dezvoltat într-un laborator. Puteam respira doar 50%, dacă încercam să trag mai mult aer în piept simțeam că mor”.
Artistul a simțit pe pielea lui ce înseamnă să fii bolnav de Covid-19:
”Am avut febră, câteva zile, am fost la spital, dar nu m-au internat, m-am autoizolat, am luat tratament, anticoagulante. Diferența dintre gripa de anul trecut și coronavirus e la nivelul plămânilor. Virusul aceasta pare dezvoltat într-un laborator. Puteam respira doar 50%, dacă încercam să trag mai mult aer în piept simțeam că mor. Am avut și o oboseală accentuată. Nu știu când voi face vaccinul, tot ce se întâmplă în această pandemie este foarte grav. Oamenii sunt speriați, dragii de ei, unii merg la teatru, la spectacole, dar stau cu teamă, este de înțeles, este o panică generală, pare un război psihologic”.
”Medicii mi-au prins osul cu șuruburi mici, ca de ceas. Nici acum nu le-am scos, le păstrez ca amintire”
Adrian Naidin a văzut moartea cu ochii pe 27 septembrie 2016, când a sărit de la etajul vilei în care locuia cu chirie, speriat de mascații care, din greșeală, au pătruns cu forța în camera lui. A trecut peste acea fatidică zi și mulțumește Cerului că este bine, că poate cânta din nou la violoncel:
”Am avut mâna dreaptă distrusă, o fractură la metacarpiene, fractură de mandibulă și craniană și câteva coase fisurate. Iar pielea capului, scalpul, s-a desprins cu tot cu păr, în cădere pe scările din ciment. Leșinasem de durere”. Celebrul violoncelist a avut nevoie de o intervenție chirurgicală la încheietura mâinii drepte, însă medicii din București nu se grăbeau să-l opereze: ”Se temeau să nu-mi facă mai rău, să nu cumva să nu mai pot cânta la violoncel. Pentru operație a fost nevoie de câteva șuruburi foarte fine, ca de ceas, mici, alte șuruburi, mai mari, riscau să-mi distrugă osul. Salvarea mea a venit de la prof. dr. Zsolt Szabo, președintele Societății Mondiale de Chirurgia Mâinii, un specialist renumit la nivel mondial, și de la doctorul Andrei Ursache, medic primar ortopedie traumatologie. Fără ei azi n-aș mai fi putut cânta. O să le rămân recunoscător toată viața. De fapt, cu Andrei Ursache am și legat o frumoasă prietenie, el este chitarist, am susținut recitaluri împreună. Acum nu mai am dureri de mână, pot să îndoi încheietura”, a mai adăugat Adrian Naidin.
”După accident, sunt ca RoboCop. Am șuruburi în mână, o gaură în cap, scalpul cusut și implant dentar”
Adrian nu se grăbește să scape de șuruburile salvatoare:
”Ar fi trebuit extrase de la mână, dar nu mă deranjează, le păstrez acolo, ca amintire. După accident sunt ca RoboCop. Am capul spart, am rămas cu o gaură, de la căzătură, scalpul e cusut, și am implant dentar. Nu am rămas cu sechele, dar mi-am revenit destul de greu. Nu o să uit niciodată că d-abia mă dădeam jos din pat, mă rostogoleam mai degrabă, îmi lua cam 20 de minute”, se amuză artistul, făcând haz de necaz. Cum era de așteptat, a părăsit încă de atunci vila cu bucluc: ”Îmi place că acum am un tei în fața casei, când înflorește este nemaipomenit. Eu, de fel, sunt un romantic, iubesc femeia, respect femeia, din femeie m-am născut. Ar trebui ca femeile să fie sărbătorite în fiecare zi, nu doar de Mărțișor și de 1 Martie. Le urez tuturor doamnelor și domnișoarelor o primăvară frumoasă!”.
