back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
sâmbătă, decembrie 7, 2024

Artistă din România, amenințată cu despărțirea. În ce ipostază rușinoasă a prins-o soțul ei în baie

Distribuiți

Oana Radu a fost la un pas de a fi părăsită de soț pentru că mânca pe ascuns. Artista a oferit amănunte, azi, la ”Vorbește lumea”: „Și-a făcut bagajele și mi-a zis că o să plece.”


Artista din România care a fost amenințată cu despărțirea de partener pentru că mânca în baie
Oana Radu a reușit să dea jos câteva zeci de kilograme de două ori, după ce prima dietă respectată de aceasta s-a dovedit a fi un eșec, aducându-i ulterior surplusul de grăsime înapoi, cât și o problemă de sănătate. Cu ceva mai multă ambiție decât data precedentă, dar și cu ajutorul soțului ei, Cătălin, cântăreața a reușit din nou să simtă bucurie la urcarea pe cântar.

Însă, până în acest punct, vedeta a recunoscut că a trișat, găsindu-și alinare în mâncare, lucru care l-a scos din minți pe iubit, care pe de cealaltă parte se străduia să o ajute. Ajuns la capătul răbdării, bărbatul a decis într-o seară să-și facă bagajele și să plece a doua zi. Noaptea a fost un sfetnic bun pentru amândoi, așa că în ziua următoare s-au îmbrățișat și au reglat conturile.


„Avea bagajele făcute în sufragerie. Eu eram tot acolo, cu ochii roșii”


„Aveam stocurile ascunse pentru că eram dependentă și iubeam mâncarea. Asta mi se întâmplă și acum. Stilul lui disciplinat de viață și forțată să intru în ritmul lui, m-am speriat. Mă plângeam la prieteni și toți îl vedeau pe ei cu ochi răi, dar când am văzut rezultate…Uite și a venit pandemia, eram îngrijorată, ce fac, unde mănânc. Am găsit baia ca soluție. Îmi dădeam drumul la apă o jumătate de oră și mâncam. Toți de acasă trebuie să înțeleagă că mâncarea e dependență. Uitați-vă la mine că de două ori în viață am fost supraponderală.

În pandemie, când el și-a făcut bagajele și chiar a zis că pleacă. În seara aia am decis că dacă omul ăsta va pleca din viața mea, trebuie să fac ceva. Așa a apărut și dieta pe care o avem. El s-a trezit, avea bagajele făcute în sufragerie, eu eram tot acolo, cu ochii roșii. S-a trezit, nu m-a băga în seamă, apoi l-am îmbrățișat și i-am promis că nu mai mănânc prostii pe ascuns”, a povestit artista, joi, la ”Vorbește lumea”.


„Asta a fost frustrarea mea, că au am ajutat să slăbească atâția oameni și când a venit Oana nu reușeam. Mă gândeam că mi-am ieșit din mână ca antrenor. Cântarul, retenția de apă, mă gândeam la orice. Părerea mea este că fiecare om pe pământ are rolul lui. Rolul meu este să ajut oamenii să se schimbe, cine vrea.


Noi am avut o discuție la început, i-am spus să nu mai facă asta și mai ales că ea nu are altă variantă. Nu există pastile pentru slăbit. Trebuie să uiți de obiceiurile proaste. Ai alinare în mâncare, bine, alege ceva care să fie corect. Vă dați seama că mă tot frustra. E vorba de sănătatea ei, nu de altceva. Ea are și niște probleme de sănătate la fiere, de la dieta Dukan pe care a ținut-o prima dată. Avem o discuție, nu te ții, avem a doua discuție, nu te ții, așa că…”, a completat soțul ei, Cătălin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole