Născut într-o zi de 18 septembrie, în urmă cu 116 ani, Arșavir Nazaret Acterian (București, 1907) a murit într-o zi de toamnă, pe 17 septembrie (1997). Să descântăm destinul acestui literat „întârziat”!
„Provenit dintr-o familie armeană ajunsă în România – via Constanța – din Imperiul Otoman, frate cu eseistul, teatrologul și poetul Haig Acterian și cu diarista și regizoarea Eugenia Maria (Jeni) Acterian, Arșavir Nazaret Acterian a trăit destul pentru ca, supraviețuind interdicțiilor din regimul comunist, să le reediteze scrierile și să-i reintegreze în cultura română. E drept, uneori cu un preț cam mare, ca în cazul jurnalului surorii sale pe care l-a salvat de la distrugere îngropându-l dar, din rațiuni de imagine publică, l-a rescris și cenzurat masiv”, remarca, în deschiderea unei minibiografii, istoricul literar Paul Cernat.
Ajutor de mozaicar, librar, anticar
Dar să facem loc „pomelnicului”: „Membru al «tinerei generații» interbelice, prieten cu toată floarea ei cea vestită (și cu obscurii ei), Nazaret a făcut parte în adolescență din gruparea elevilor de la Liceul Spiru Haret, alături de Eliade, Noica, Barbu Brezianu și alții. Angajat ideologic de partea Mișcării Legionare, ca și fratele Haig și cumnata Marietta Sadova (angajare pe care o va dezavua mai târziu), constrâns la o existență marginală (a fost printre altele ajutor de mozaicar, librar și anticar, ulterior mărunt funcționar administrativ), Nazaret e arestat și închis în mai multe rânduri după 1947 (inclusiv în procesul Noica-Pillat din 1958), neavând drept de semnătură până în 1990”.
Citește articolul integral aici.
