În acest an, Simona Halep ne uimeşte de la meci la meci. A ajuns în sferturi la Miami după ce, săptămâna trecută, a câştigat un turneu de Premier Mandatory la Indian Wells. După 13 victorii consecutive – o premieră în cariera ei – şi o victorie în Florida, poate intra în istoria tenisului. De unde atâta forţă şi încredere? Despre micul ei secret a vorbit, pentru „ring”, un apropiat al familiei.
După ce a eliminat-o în optimi, la Miami, pe italianca Flavia Pennetta, Simona Halep a ajuns la a 13-a victorie consecutivă. Forţă, încredere, dorinţă, dar şi credinţă par a fi ingredientele care o fac pe constănţeancă să treacă precum tăvălugul peste adversare. După orice victorie, își face semnul crucii şi aruncă o privire spre ceruri, recunoscând că Divinitatea îi este alături. Această credinţă a Simonei, care poate fi un exemplu pentru cei tineri, vine din sânul familiei.
„Simona aşa a fost educată de mică, a fost crescută în spiritul credinţei. Părinţii au dus-o la biserică de la o vârstă fragedă şi are un duhovnic la care merge ori de câte ori ajunge acasă, la Constanţa. Pe la 15 ani a primit o Biblie pe care de atunci o poartă cu ea mereu, în orice turneu, şi din când în când citeşte pasaje care o liniştesc”, a povestit, pentru „ring”, un apropiat al familiei Halep.
Mai hotărâtă ca niciodată În această seară, după ora 20.00, Simona va juca, la Miami, în sferturi, cu „Mini-Serena”, aşa cum este văzută americanca Sloane Stephens, care, momentan, se află pe locul 45 în clasamentul WTA. Cele două s-au mai întâlnit de patru ori în circuit, scorul fiind 2-2.
Halep este conştientă că, la sfârşitul săptămânii, poate ajunge pe locul 2 dacă va câştiga turneul din Florida.
„Chiar dacă nu o spune, pentru prima dată în carieră, vrea să câştige două turnee de mare anvergură consecutiv. (Doar Steffi Graf şi Kim Clisterjs au reuşit să câştige, în acelaşi an, și la Indian Weells, şi la Miami – n.r.) Este mai încrezătoare ca niciodată în forţele ei”, ne-a mai spus aceeaşi sursă.
„Lupt să câştig fiecare meci. Nu mai vreau să intru pe teren şi să cedez fără luptă.”, Simona Halep