ZiarulRing

13-oct.2024

ULTIMA ORĂ

ALTE CATEGORII

Apendicita se trateaza doar prin operatie

Avatar

Publicat

pe

Cea mai frecventă cauză de durere abdominală persistentă, inflamaţia apendicelui duce sigur la bisturiu. Când se amână intervenţia chirurgicală, afecţiunea se complică, putând cauza decesul pacientului.

Specialiştii consultaţi de “ring” ne spun care sunt semnele bolii şi demontează câteva mituri legate de apendicită.

„Pentru a înţelege boala, trebuie mai întâi să înţelegem anatomia aparatului digestiv. De-a lungul tractului digestiv, la începutul intestinului gros se află o «cămăruţă» numită cec. Cecul are o prelungire în formă de virgulă care poartă numele de apendice vermiform. Când intrarea în această cămăruţă este blocată, el se inflamează, iar apendicele secretă mucus, care se transformă în puroi. Statisticile arată că jumătate din populaţia globului a fost operată de apendicită”, explică dr. Laurenţiu Luca, directorul Clinicii PULS.

Simptome
Sunt variate, însă prezintă anumite caracteristici:
– durere – are iniţial sediul în capul pieptului şi lângă ombilic, pentru ca ulterior să se mute în partea dreaptă a abdomenului, cu reflexe în piciorul drept
– lipsa poftei de mâncare, greaţă şi vărsături
– constipaţie sau diaree
– este posibilă şi o subfebrilitate.

Complicaţii fatale
„Dacă bolnavul nu se prezintă la medic, apendicele se poate perfora, provocând peritonită, iar materiile fecale se răspândesc în tot abdomenul, acest lucru putând duce la deces. Apendicita apare frecvent la vârste cuprinse între 10 şi 30 de ani, dar este posibilă la orice vârstă”, susţine medicul.

Cicatrice… estetică
Extirparea apendicelui se practică la adulţi, în cele mai multe cazuri, sub rahianestezie, iar la copii sub anestezie generală. „Incizia este de 1,5-3 cm. Dacă ulterior se va practica şi o sutură intradermică, cicatricea va fi estetică. Intervenţia se poate practica şi laparoscopic, ceea ce presupune trei mici incizii”, explică dr. Luca.

Mituri demontate
1. Vei suferi o criză de apendicită dacă-ţi rozi unghiile.
Nu. Este doar o legendă. Nu s-a dovedit ştiinţific.

2. Dacă mănânci seminţe, vei declanşa criza de apendicită.
Nu. Seminţele cresc doar colesterolul.

3. Putem suferi două crize de apendicită.
Nu. Dacă apendicele a fost extirpat corect, este imposibil.

4. Obligatoriu, apendicita provoacă dureri mari în partea dreaptă a abdomenului.
Nu. Durerile nu sunt întotdeauna la fel de intense şi pot fi resimţite şi în alte părţi ale abdomenului, în funcţie de poziţia apendicelui.

5. Orice durere abdominală în partea dreaptă este apendicită.
Nu. Ea apare şi în infecţii renale sau probleme ovariene.

100.000 de operaţii de apendicită se efectuează, anual, în spitalele din România.

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *