Ministrul economiei nu se uită la bani când vine vorba de educaţia copiilor. Ultima „investiţie” îl vizează pe băiatul său, care a ales să studieze economia la cea mai scumpă instituţie din lume, George Washington University. Doar pentru pentru a acoperi taxa de şcolarizare şi cazarea fiului său, Adriean Videanu trebuie să scoată din buzunar, până în 2013, când Andrei va termina facultatea, aproape un sfert de milion de dolari.
După ce a studiat, în perioada liceului, la cel mai luxos colegiu privat din Elveţia, „La Rosey”, unde taxa anuală este 30.000 de euro, Andrei Videanu şi-a mai trecut în CV încă o realizare la care cei mai mulţi studenţi nici măcar nu-şi permit să viseze. A fost admis la George Washington University (GWU), cea mai scumpă instituţie de învăţământ superior din lume, potrivit „Forbes”. Aici, doar taxa de şcolarizare şi cazarea costă, anual, 53.000 de dolari, fără a fi puse la socoteală costurile traiului în capitala SUA, unul dintre cele mai scumpe oraşe din lume. Potrivit unor apropiaţi ai familiei Videanu, la GWU, Andrei va studia economia, pentru a prelua şi dezvolta afacerile familiei. Potrivit site-ului GWU, doar 10 români au absolvit până în prezent prestigioasa universitate.
Cheltuieşte cât 15 studenţi la ASEPrin comparaţie cu Andrei Videanu, un student român admis la ASE, care provine dintr-o familie medie, îi costă pe părinţii săi, dacă este admis la forma cu taxă, cam 10.000 de lei pe an, echivalentul a aproximativ 3.400 de dolari. Adică de cel puţin 15 ori mai puţin. Şi n-am adăugat la acest calcul banii de buzunar pe care Videanu jr îi va „toca” pentru a trăi în capitala SUA.
Băiat bunMinistrul economiei are motive serioase de satisfacţie în ceea ce-l priveşte pe băiatul său, Andrei fiind declarat admis la alte trei universităţi din Marea Britanie, pe care însă le-a refuzat. Este vorba despre Warwik, City şi Royal Holloway. Contactată de „ring”, mama lui Andrei, Mioriţa Videanu, ne-a spus că e mândră de performanţa fiului, dar nu a vrut să ne dea detalii. Andrei s-a abţinut şi el de la comentarii, confirmând doar că a fost admis la GWU.