back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
vineri, decembrie 6, 2024

Andreea Bălan l-a refuzat pe Dan Negru

Distribuiți

Cea de-a patra ediţie a premiilor muzicale „Romanian Top Hits”, desfăşurată vineri şi sâmbătă seara la Bacău, s-a lăsat cu scandal între organizatorul Dan Leonte şi trustul Intact. Rezultatul: nu s-a mai văzut nimic în direct la televizor. După ce mai mulţi artişti l-au ascultat pe şeful casei de discuri Cat Music şi nu s-au mai prezentat la eveniment, în ultima secundă, şi Antena 1 a lăsat baltă transmisiunea în direct.

Cu câteva ore înainte de începerea festivalului, echipa Antenei 1 şi-a anunţat plecarea. Motivul adevărat nu se cunoaşte clar nici acum. Oficial, s-a transmis doar că n-au fost întrunite condiţiile tehnice minime. Neoficial, lui Dan Leonte i s-ar fi cerut să plătească pe loc 20.000 de euro pentru ca postul de televiziune să transmită în direct.

Andreea B s-a învoit la Popi

Deşi e artist Cat Music, Andreea Bălan a făcut excepţie de la „regulă”, apelând la înţelegerea lui Dan Popi, explicându-i că participă doar în calitate de susţinătoare a iubitului ei, Keo. Ea a intrat pe covorul roşu pe motocicletă. Când prezentatorul Dan Negru a rugat-o pe Andreea să urce pe scenă pentru a înmâna un premiu, vedeta l-a refuzat, pentru că cei de la Cat Music i-au interzis asta.

Nico a cântat pe barba lui Groza

Cu trei zile înainte de spectacol, Lili Sandu îşi confirmase prezenţa, dar, în ultima clipă, a dat înapoi. Chiar dacă impresarul său, Radu Groza, a sfătuit-o să vină, a refuzat din cauza celor de la Cat Music. Spre deosebire de Lili, Nico a mers pe mâna lui Radu Groza şi a fost prezentă la Bacău în noua formulă, cu band.

Fly Project, formulă nouă

Trupa Fly Project şi-a dublat numărul de membri, nou-sosiţii fiind fiul Ancăi Parghel, Tudor, la tobe, şi Alberto, la chitară. Alături de dansatoarele lor, Fly Project şi-a prezentat noul show, cei patru intenţionând să cânte numai live.

Matteo, fără păr pe abdomen

Fostul iubit al Deliei Matache şi-a surprins fanele atât printr-un recital energic, cât şi prin gesturi excentrice. Artistul şi-a ridicat de câteva ori tricoul pe scenă, lăsând la vedere un abdomen proaspăt epilat.

Corina, deghizată în Mickey Mouse

O apariţie nonconformistă a fost Corina, care l-a imitat pe Mickey Mouse. Pe parcursul serii, ea a ţinut legătura prin telefon cu iubitul ei, Nelu Bud, pentru a se asigura că băieţelul lor, Robin, se simte bine. De altfel, după ce şi-a terminat recitalul, ea a plecat direct spre Bucureşti.

Anda, din profil…

Vineri, încă de la ora 15, Anda Adam şi dansatorii săi au urcat pe scena din Piaţa Centrală pentru a face ultimele probe. Cântăreaţa, greu de recunoscut din profil, şi-a aranjat singură neoanele.

„Uitucii” de la Animal X

La sfârşitul primei seri, vedetele au fost invitate să petreacă într-un club din oraş. Cei de la Animal X au venit, dar au „uitat” să-şi achite nota de plată. „Au băut, apoi au plecat fără să plătească. Barmanul a venit la mine să plătesc 400 de lei”, susţine unul dintre organizatori.

Black Diamond a rămas fără premiu

Alina Ghidarcea, alias Black Diamond, a stârnit multă vâlvă când a fost nominalizată la „Romanian Top Hits”. Ea e şi motivul conflictului dintre Cat Music şi Dan Leonte. Artista a cântat, însă n-a primit niciun premiu.

Damian Vlad
Damian Vlad
Editor-coordonator

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole