back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
luni, decembrie 30, 2024

Andreea Bălan a comparat despărțirea de Keo cu cea de George Burcea. ”Atunci, mi-a fost mai greu!”

Distribuiți

Pe lângă succes, a avut parte și de iubire. Toate au pus-o în fața unei întrebări: „câte lovituri poți încasa până să te prăbușești?”. Mulți au numit-o ”păguboasă în dragoste”, după despărțirea de Keo, până când a venit George Burcea în viața ei. După o scurtă căsnicie, câteva amintiri și doi copii, cei doi s-au despărțit, iar Andreea Bălan a fost găsită în aceeași postură precum acum în urmă cu 6 ani.


Andreea Bălan a comparat despărțirea de Keo cu cea de George Burcea


În anul 2014, povestea de amor complicată dintre Keo, Andreea Bălan și Misty ajunsese la dimensiunile unui uragan ce lovește aprig în cei trei protagoniști. La acea vreme, jumătatea trupei Andre explica publicului ei, în diferite emisiuni în care apărea pentru a vorbi despre acest subiect că, timp de șase ani, inima lui Keo s-a împărțit între ea și Misty.


În timp ce artista continua să aducă dovezi pentru faptul că a fost mințită și trădată, de la Misty…nicio șoaptă. După mulți ani, totul a prins contur. Deși fiecare încă are o versiune diferită a poveștii, Misty a rămas cu Keo, aducându-i pe lume și primul copil, o fetiță, iar Bălan are două micuțe dintr-o căsnicie pe care destinul a ales să nu i-o lase întreagă.


„Acum cinci ani mi-a fost foarte greu să gestionez suferința”


Toate au ajuns din nou în același punct, iar între George și Andreea se pare că nu mai există cale de împăcare. Amândouă au fost, iar amândouă vor rămâne în mintea artistei, numai că a reușit să gestioneze mult mai bine separarea de actor. A ajutat-o faptul că a mers la terapie, că a citit cărți de dezvoltare personală, că a învățat din experiența anterioară.

„Orice despărțire este grea. Cu cât ai stat mai mult, cu atât este mai grea. Și totodată dacă ai copii este mai grea. Am avut o relație de 8 ani și aceea despărțire a fost extrordinar de grea, pentru că a fost o relație foarte lungă și în momentul în care stai atâția ani cu cineva acel om face parte din tine. Chiar dacă cu fostul soț am avut o relație mai scurtă, de 4 ani jumătate, din această relație au rezultat doi copii.


Ambele despărțiri pentru mine au fost dificile, doar că în prezent am gestionat mai bine emoțional această despărțire, deoarece eu am fost bine sufletește. Acum cinci ani mi-a fost foarte greu să gestionez suferința pentru că eu eram într-o căutare a mea. Nu înțelegeam ce e cu mine omul, nu persoana de la televizor. Căutam foarte multe răspunsuri despre mine, să mă înțeleg pe mine. Acum sunt mult mai bine emoțional și am reușit să gestionez această despărțire mai bine decât în trecut”, a spus artista pe canalul ei de YouTube.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole