Direcția Antifraudă din cadrul ANAF „evaluează gradul de risc fiscal” al averii nedeclarate a deputatului PNL Daniel Constantin. În acest sens, Grupul de Investigații Politice anunță că îi solicită deputatului PNL Daniel Constantin să își dea acordul pentru ca informațiile obținute de inspectorii ANAF să fie făcute publice, în acest caz, „dacă nu are nimic de ascuns”. Conform GIP, familia lui Daniel Constantin a achiziționat, pe firme, o vilă impresionantă în zona Pipera și trei autoturisme de lux, în valoare de peste 110.000 de euro. Declarația sa de avere, în schimb, este goală la capitolul bunuri imobiliare sau vehicule. Nu are nici măcar conturi în bănci. Dar a investit în părți sociale la cinci companii și a împrumutat două dintre acestea, în sumă totală de 543.695 de lei. Datoriile totale ale lui Constantin au ajuns la 1,5 milioane de lei.
Grupul de Investigații Politice a sesizat ANAF în legătură cu vila și mașinile de lux deținute de deputatul PNL Daniel Constantin. Toate sunt achiziționate pe firme ale familiei Constantin, dar sunt folosite exclusiv în interes personal. Potrivit declarațiilor sale de avere, Daniel Constantin și membrii familiei sale nu dețin în proprietate niciun imobil, niciun autoturism și nu au conturi bancare.
„ANAF a răspuns că Direcția Antifraudă Fiscală București «evaluează gradul de risc fiscal» al situației financiare a lui Daniel Constantin, fiind «prioritizate resursele necesare efectuării verificărilor specifice în vederea prevenirii, combaterii și descoperirii faptelor de evaziune fiscală». ANAF ne-a comunicat că „informațiile obținute sau măsurile dispuse de inspectori” ne pot fi transmise doar «dacă există acordul scris al contribuabilului în cauză»”, precizează Mugur Ciuvică.
Citește articolul integral aici.