Este cea mai tânără şefă de partid din România. Şi nu oricare partid, ci unul cu blazon. Partidul care, recent, a dat țării un președinte. Mulţi au ascultat-o pe şefa cu acte în regulă a PNL vorbind despre politică. Dar mai puţini au auzit-o confesându-se. Un interviu de excepţie vă va dezvălui, în premieră, și partea nevăzută, latura sensibilă a femeii-politician Alina Gorghiu. Cum e să fii la doar 37 de ani președintele unui partid istoric cu un capital tot mai mare de simpatie în cadrul electoratului? PNL este ca o casă frumoasă, venită din istorie, pe care o admirăm când trecem pe marile bulevarde ale Bucureștilor. Nu ne place doar pentru eleganță, ci pentru că, atunci când îi trecem pragul, avem senzația că ne întâlnim cu istoria. Chiar dacă o parte din mobilă e veche, chiar dacă podeaua mai scârțâie, această casă contrastează puternic cu blocurile cenușii comuniste. Eu m-am născut ca om politic în această casă, aici e locul în care am crescut. Pentru mine, PNL înseamnă acasă, indiferent de funcția pe care am ocupat-o. Faptul că astăzi sunt lider al partidului, că sunt deținătorul vremelnic al cheilor acestei case, mă onorează și mă obligă foarte mult. E nevoie de un suflu nou în PNL? S-a văzut la ultimele alegeri prezidențiale că românii vor figuri noi, idei noi. Pentru că a înțeles acest mesaj, PNL încearcă să aducă un aer proaspăt în politică. Inclusiv alegerea mea în funcția de președinte al PNL reprezintă un semnal că acest partid este pregătit pentru a promova tineri. Partidele tradiționale trebuie să se adapteze la noile realități, altfel își vor pierde suflul și vor apărea proiecte alternative. Nu mi-e teamă de alternativele raționale, ci de cele extremiste sau populiste, care pot duce la dezechilibre de discurs și acțiune publică. Ori ne reformăm din interior, ori piața va crea „siryze” (n.r. – Siryza, partidul lui Alexis Tsipras) românești ca răspuns la opacitatea și conservatorismul actualelor partide. „NU vreau să mă compar cu Angela Merkel” E politica din România un teritoriu al misoginismului? Ați simțit că trebuie să faceți compromisuri pentru a ajunge la vârful politicii? Nu am niciun fel de complex pentru că sunt femeie în politică, un domeniu ce părea destinat bărbaților. Important este ce îți propui să faci în politică, nu dacă ești bărbat sau femeie și nici cărei etnii sau confesiuni religioase îi aparții. Cariera mea politică are la bază o muncă susținută atât în partid, cât și în societate. Am fost aleasă de două ori deputat și am muncit enorm în colegiul meu. Am o activitate politică pe care o consider substanțială, am trecut prin toate etapele politice. Am activat în PNL din 2002, în multe organizații și departamente: de la organizația de tineret, Curtea de Onoare și Arbitraj la consilier local, vicepreședinte al Camerei Deputaților. Ce calități credeți că nu aveți dvs., dar le are Angela Merkel? Nu aș vrea să mă compar în vreun fel nici cu Angela Merkel, nici cu vreun alt lider mondial. Ar fi extrem de arogant din partea mea să fac așa ceva. Pentru mine este suficient dacă românii vor vedea în mine un reprezentant mai bun decât ce a produs generația mea până acum în materie de lideri politici, dacă voi reuși să nu dezamăgesc şi dacă partidul pe care îl conduc va avea rezultate. Cine a fost pentru dvs. un exemplu de politician postdecembrist? Dar cel mai nociv om politic? Nu mi-am ascuns niciodată admirația pentru domnul Mircea Ionescu-Quintus. Eu și colegii mei din PNL îl prețuim pe acest om nu doar pentru că ne-a fost lider, ci pentru felul său de a fi. Să treci prin atâtea încercări de-a lungul unei vieți atât de bogate și să rămâi mereu calm, lucid și optimist este, înainte de orice, dovada unui caracter puternic. Este greu să vorbesc despre cel mai nociv politician pentru că, din păcate, sunt mulți pretendenți la acest titlu. Fără să nominalizez, este vorba despre acei politicieni care au pus mereu interesul personal deasupra interesului public, de multe ori călcând peste drepturile cetățenilor. Oamenii îi știu. „Tata este cel mai important consultant politic al meu” Dacă dăm total la o parte latura de politician, cine este Omul Alina Gorghiu? Cei care ajung să mă cunoască personal îmi spun că „normalitatea” mea îi surprinde. Da, sunt un om normal, cu mai mult umor decât se așteaptă cei cu care interacționez pentru prima dată. Umorul, vă mărturisesc, mă ajută să trec cu bine peste încercările pe care le presupune o carieră politică. După o zi lungă de muncă, mă detensionează să merg pe jos până acasă. Sunt o fire deschisă și îmi place să stau de vorbă cu oamenii, să aflu cum văd ei lucrurile. Cât timp mai are pentru ea Femeia Alina Gorghiu? Din păcate, foarte puțin. Reușesc să mă ocup de mine printre picături. Nu mă plâng însă pentru că am știut ce mă așteaptă ca om politic. Nu m-am așteptat totuși ca dramele pe care le-am trăit ca femeie să fie exploatate atât de mizerabil politic. Iubesc copiii și întotdeauna mi-am dorit să am cel puțin unul al meu. Până acum nu am avut acest noroc. Aș renunța la orice pentru a fi mamă, dar, din păcate, acest lucru nu ține de voință. Sigur, soarta mă va ajuta în curând să reușesc. Cum și unde vă place să vă petreceți timpul liber? Acasă la părinți, la Curtea de Argeș, este locul unde îmi încarc bateriile. Deși nu reușesc să stau cu ei atât cât mi-aș dori, îmi face bine să-mi revăd părinții. Tata este cel mai important consultant politic al meu, urmărește aparițiile mele publice, le analizează și nu ezită să mă critice atunci când consideră că am greșit. Când am o oră sau două la dispoziție, încerc să fac mișcare: merg pe bicicletă, merg pe jos, înot. Unde vă vedeți peste cinci ani? Peste cinci ani mi-aș dori să deschid televizorul și să văd cât mai puține știri despre copii sau bătrâni care mor cu zile în spitale, accidente grave pentru că șoselele sunt pline de gropi, familii care nu își pot întreține copiii… Nu știu ce poziție politică voi avea atunci, dar știu sigur că voi trăi în România. Sunt optimistă și cred că vom reuși să facem din România un loc în care oamenii își doresc să trăiască și să își întemeieze familii, un loc unde să le poată oferi celor dragi toate cele necesare unui trai decent, civilizat. GREȘELI VS REALIZĂRI Care au fost principalele trei greșeli făcute în politică de PNL? Cea mai mare greșeală a PNL a fost susținerea lui Victor Ponta ca prim-ministru, dar nimeni nu putea să prevadă, în acel moment, că PSD poate corupe în așa măsură încât chiar și un tânăr cu perspective să îmbătrânească atât de repede în rele. Nu este zi în care să nu fiu surprinsă de capacitatea acestui tânăr președinte de partid de a minți. În aceeași notă, care credeți că sunt principalele realizări ale PNL? În privința realizărilor, sunt foarte bucuroasă că PNL a reușit să dubleze alocațiile pentru copii. Tot din opoziție, am reușit să impunem reducerea cotei standard a TVA la 19% – față de 20%, cât propunea Guvernul Ponta, începând cu 1 ianuarie 2016. Această măsură era, de altfel, cuprinsă atât în programul prezidențial al lui Klaus Iohannis, cât și în programul de guvernare al PNL. Am avut, de altfel, o contribuție semnificativă la forma finală a noului Cod fiscal prin amendamentele pe care le-am depus. Mai menționez aici eliminarea taxei pe stâlp și a supraaccizei la carburanți – amendamente PNL la Codul fiscal, pe care am reușit să le promovăm. Încă o realizare este noul statut al PNL, care prevede cele mai clare sancțiuni pentru membrii care au probleme de integritate. 37 de ani are cea mai tânără șefă de partid din România
Alte articole