back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
duminică, decembrie 22, 2024

Acestea sunt alimentele care te scapă de insomnie

Distribuiți

Insomnia este o problemă care afectează tot mai multe persoane. Din fericire, se poate trece peste această tulburare fără a apela la medicamente, doar cu ajutorul unor fructe, legume și plante medicinale.

Una dintre principalele cauze ale insomniei reprezintă lipsa de melatonină. Acest hormon este secretat de glanda pineală și are rolul de a regla ritmul cardiac. În momentul în care corpul uman nu mai secretă destulă melatonină, apar și insomniile. Netratate la timp, acestea pot duce chiar și la depresii. Din fericire, reglarea nivelului de melatonină din organism se poate face și cu ajutorul fructelor și al legumelor. Unele dintre acestea sunt cireșele. Consumate zilnic, chiar și sub formă de suc natural, acestea vor aduce în scurt timp nivelul melatoninei din corp la normal. Aproape la fel de eficiente pentru a scăpa de insomnie sunt și bananele. Acestea sunt bogate în vitamina b6, care ajută la producerea melatoninei.

Cartofii dulci și varza kale, la fel de buni

O altă soluție pentru un somn liniștit o reprezintă cartofii dulci. Aceștia sunt bogați în potasiu, care ajută organismul să se relaxeze, și astfel să poți dormi mai bine. Cercetătorii au demonstrat că persoanele care consumă cartofi dulci cu regularitate ajung să doarmă mai bine. O altă cauză a insomniilor o reprezintă lipsa de calciu. Acesta poate fi adus la un nivel normal cu ajutorul lactatelor, însă și mai bună, dar mai greu de găsit, este varza kale. Leguma conține un nivel de calciu mai mare chiar și decât laptele.

Ceaiurile care te adorm

Mușețelul este folosit de ani buni pentru tratarea diferitor afecțiuni, printre care și cele legate de lipsa somnului. Astfel, o cană de ceai de mușețel pe zi este numai bună pentru persoanele care suferă de insomnii. O altă plantă care are aceleași proprietăți este și valeriana.

Melatonina te menține tânără

Secreția de melatonină este în strânsă legătură și cu tinerețea, nu doar cu somnul. Odată cu înaintarea în vârstă, glanda pineală nu mai secretă la fel de multă melatonină. Astfel, administrarea de melatonină atunci când glanda pienală nu o mai produce are efect de încetinire a îmbătrânirii. Nivelul de hormoni secretați de această glandă începe să scadă între 30 și 40 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole