Alex Dima este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de televiziune din România. El este realizatorul câtorva dintre cele mai incisive anchete jurnalistice și reportaje inedite. Alex Dima este tatăl Sarei, o fetiță de aproximativ 12 ani, care s-a născut odată cu emisunea ”România, te iubesc”.
Alex Dima de la Pro TV, poveste neștiută de viață
Puțini sunt cei care știu însă că Alex Dima plănuia să devină preot, dar a ajuns, de fapt, un reporter ce a pus gând rău hoților și corupților.
Alex Dima a mărturisit într-un interviu pentru Life.ro, că l-a cunoscut pe Dumnezeu încă din copilărie, când bunica sa îl lua cu ea la biserică, la Denii și la noaptea de Înviere. Apoi, tot bunica sa i-a dat o Biblie din care citea întruna. A urmat apoi Seminarul Teologic unde a început să înțeleagă lucrurile. Și cam așa a început povestea lui cu Dumnezeu.
De ce nu a devenit până la urmă preot. Alex Dima a explicat:
”Pentru că am considerat că este mai bine așa. Ca să fii preot trebuie să fii lumina lumii și sarea pământului. După Seminar am zis că mă fac preot. După facultatea de teologie nu am mai vrut. Deci în timpul facultății mi-am schimbat gândul. Cum? În timp. (…). Am renunțat la preoție și m-am dus un an în învățământ. De curând m-am revăzut cu colegii de atunci. Nu ne văzusem de 19 ani. Am predat religie, un an de zile, la o școală de aici, din București.”, a spus Alex Dima pentru sursa menționată.
Drama prin care a trecut Alex Dima
Alex Dima a trecut și printr-o dramă. Soția lui s-a stins din viață la doar un an și șase luni de când a devenit mamă. Aceasta a pierdut lupta cu cancerul, o boală pe care a descoperit-o mult prea târziu. Despre această perioadă grea a a vorbit și Alex Dima.
”Nu mai ai timp de nimic. Nu mai poți să faci nimic. O bucată de vreme după care te ridici. Pentru că nu ești singur. În povestea asta eu nu am fost singur. Noi suntem ca niște samurai, trebuie să stăm în picioare. Și, ca eu să stau în picioare, ceilalți de lângă mine au venit și m-au susținut. Oamenii aceștia sunt aici, lângă mine: prieteni, frați, colegi. Ei sunt ai mei și asta contează foarte tare. Să te ia ei și să te bage cu nasul în floare: „uite ce floare frumoasă!”, zic ei. Și tu răspunzi: „Nu văd nimic, lasă-mă în pace!”, iar ei insistă: „ba da, uită-te la ea!” Până când ajungi și o vezi și tu. Așa s-a întâmplat. „Hai în mașină, hai pe munte până când îți trece!”. Bine, probabil că nu îți trece niciodată, dar ieși din stare. Și mai e ceva: după ce te liniștești, îți dai seama că a fost și Dumnezeu pe acolo”, a povestit Alex Dima.
Alex Dima a vorbit despre această temă grea și cu fiica lui.
”Am avut multe discuții, în multe momente. Dar iarăși este și Dumnezeu pe acolo. Copilul meu a fost energia mea. Și este și acum. Și mi-a făcut mie trecerile astea mai line”, a spus acesta.