Apariție de senzație pe un râu din Australia. Autoritățile sunt însă în stare de alertă, după ce trei balene cu cocoaşă, o specie care se îndreaptă în mod obişnuit spre Antarctica în această perioadă a anului, au greşit direcţia şi s-au rătăcit.
Balenele au ajuns în râurile populate de crocodili din nordul Australiei, a anunţat Serviciul Parcurilor Naţionale, citat sâmbătă de AFP.
Două dintre cetacee, observate iniţial în East Alligator River din Parcul Naţional Kakadu, la începutul acestei săptămâni, se pare că ar fi revenit în larg, potrivit Serviciului Parcurilor Naţionale din Australia.
Autorităţile monitorizează însă cel puţin un al treilea exemplar de balenă care a fost văzut sâmbătă la 20 de kilometri în amonte, a declarat pentru AFP un responsabil din cadrul Parcului Naţional Kakudu, Feach Moyle.
„Cea mai plauzibilă explicaţie este aceea că se îndreptau spre sud şi au luat-o în direcţia greşită”, a spus Moyle. Acum autoritățile australiene caută soluții pentru a le îndepărta pe cetacee de crocodilii feroce. Totuși, crocodilii nu reprezintă, în primă fază, un pericol prea mare pentru balene din cauza dimensiunii acestora, a explicat Moyle.
„Nici măcar un crocodil mare nu se va apropia de ele. Pe de altă parte, dacă un cetaceu ar rămâne blocat, ar putea cădea pradă crocodililor deoarece salvarea ar necesita mult timp în acest teritoriu îndepărtat”, a precizat el.
Autoritățile australiene încearcă să deturneze balenele
Acesta se pare că este primul caz în care aceste vieţuitoare au ajuns în râurile tropicale din imensa rezervaţie naturală, inclusă în Patrimoniu Mondial UNESCO. Autorităţile parcului s-au mobilizat și au înfiinţat o zonă de excludere pentru a proteja atât navigatorii cât şi balenele. Acestea din urmă pot atinge dimensiuni de 16 metri lungime şi pot cântări 30 de tone.
„Nu este de dorit o coliziune între o ambarcaţiune şi o balenă, în special în apele infestate cu crocodili, în care nu avem vizibilitate”, a indicat departamentul responsabil de parcurile naţionale. De asemenea, autorităţile se tem că ambarcaţiunile ar putea determina cetaceele să îşi continue drumul în amonte, ceea ce le-ar putea fi fatal.