back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
duminică, decembrie 22, 2024

Aimee Iacobescu îşi strigă disperarea: „Am ajuns din nou să mor de foame”

Distribuiți

Aniversarea de 70 de ani a actriţei Aimee iacobescu a fost una tristă anul acesta. Bolnavă de cancer, ea a stat în casă şi a primit un buchet de flori, dar şi urări din partea celor care au vrut să-i transmită un gând bun.

Născută pe 23 iunie 1946, însă declarată de părinţi la primărie cu o săptămână întârziere, actriţa Aimée Iacobescu a sărbătorit, joi, 70 de ani cu un zâmbet trist. Deşi are o pensie, artista se plânge că tratamentul pentru boala ei este costisitor, iar din banii d ela stat îî rămâne foarte puţin pentru facturi şi măncare, scrie www.ziarulring.ro.

„De ziua mea am stat în casă ca de obicei pentru că mă deplasez foarte greu, iar căldura de afară îmi face foarte rău. Am primit flori, i-am luat un buchet frumos şi mamei mele şi m-au sunat prietenii să-mi ureze «La mulţi ani!». De la Teatrul Naţional Bucureşti, unde sunt societară de onoare, n-am primit nicio urare, nicio floare, niciun telefon, dar sunt obişnuită din ceilalţi ani cu lipsa atenţiei în ceea ce mă priveşte. Nu e normal, dar ei aşa se poartă cu mine”, a declarat Aimée Iacobescu.

Cea mai mare durere a lui Aimée Iacobescu este că, după o carieră de peste 40 de ani pe prima scenă a ţării, indemnizaţia de merit la care are dreptul prin lege nu îi e acordată de UNITER. „Aştept de aproape trei ani indemnizaţia de merit şi singura mea speranţă e acest venit care mi-ar acoperi mare parte din tratament”, spune actriţa. Indemnizaţia de merit se acordă pe viaţă şi constă într-un venit brut neimpozabil de 2.700 de lei.

Donație

În noiembrie 2015, în urma unui semnal de alarmă tras de „ring”, Aimée Iacobescu a primit un sprijin nesperat din partea admiratorilor, iar cei aproximativ 5.000 de euro donaţi actriţei au salvat-o pe moment.

După ce şi-a plătit datoriile şi a cumpărat timp de şase luni medicamente, a rămas din nou săracă lipită. „Am ajuns să spun din nou că mor de foame pentru că banii primiţi de la oameni s-au terminat, eu tot n-am primit indemnizaţia de merit şi problemele mele de sănătate sunt foarte costisitoare. Nu vreau să cerşesc bani de la nimeni, aşa cum m-au acuzat unii, ci vreau doar ca UNITER să-mi acorde un drept pe care mi l-am câştigat prin muncă”, a explicat actriţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cuprins

Alte articole

Alte articole