back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
luni, decembrie 23, 2024

Ai acest medicament în casă? Ai grijă cum îl iei, te poate ucide!

Distribuiți

Odată cu începerea școlii, numărul micuților pacineți cu viroze respiratorii asociate reintrării în colectivitate, dar și cu COVID-19 a crescut, atrage atenția medicul pediatru Mihai Craiu.

În acest context, doctorul subliniază pericolul unui medicament pe care foarte multe persoane îl au în casă, iar în cazul sugarilor antitermicul poate fi fatal.

Medicul Mihai Craiu atrage atenția la toxicitatea hepatică a medicamentelor date în doză prea mare sau în asocieri nefericite.

Celebrul pediatru indică o lucrare publicată de profesorul Coriolan Ulmeanu, expert în Toxicologie Pediatrică, în care plasează paracetamolul pe locul 1, între medicamentele obișnuite, drept cauză de toxicitate gravă asupra ficatului.

Medicul Mihai Craiu subliniază într-o postare pe pagina de Facebook Spitalul Virtual pentru Copii. că o doză de peste 200 mg pe kg la copil poate produce moartea. Adică 2 comprimate efervescente de 500 mg la un sugar mic de 5 kg.

Pediatrul a făcut și recomandări în cazul unei supradoze.

„Dacă supradoza este recentă (sub 4 ore de la ingestie) mergeți imediat la spital, chiar dacă nu există semne de boală! Pentru evaluare și dozarea paracetamolului în sânge…

Dacă au trecut peste 8 ore sau mai puțin, dar sunt semne de boală (dureri abdominale în zona ficatului – sub coaste în partea dreaptă- sau grețuri și vărsături ori icter și sângerări) iarăși trebuie mers urgent la spital. Nu este totul pierdut. Se poate doza paracetamolul în sânge și se poate administra antidotul, la nevoie.

Dacă au trecut peste 8 ore de la ingestie se administrează direct antidotul. Acesta este N-acetil-cisteina. Așa spun toate protocoalele”, a precizat medicul Mihai Craiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole