back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
sâmbătă, decembrie 14, 2024

Adrian Năstase în pericol de CONTAMINARE! La Jilava, deţinuţii poartă MĂŞTI!

Distribuiți

Penitenciarul Jilava, unde va fi transferat fostul premier Adrian Năstase, se află încă în carantină după depistarea unui focar TBC.

Deşi reprezentanţii instituţiei susţin că situaţia este sub control, Miron Cozma afirmă că lucrurile sunt mult mai grave acolo. Deţinutul bolnav de TBC a servit la mese şi a contaminat două secţii din Penitenciarul Jilava, ne spune Miron Cozma. „Există servicii care sunt considerate drept muncă în penitenciare, ca de exemplu servirea mesei la deţinuţi şi curăţenia pe coridoare şi în spaţiile gardienilor, în incinta penitenciarului.

Acel deţinut bolnav de TBC a prestat o astfel de muncă şi, culmea ironiei, cu toate că avea simptome plauzibile, s-a mers pe ideea că este o răceală oarecare şi nu l-au tratat cu importanţă. Deţinutul acesta servea pe secţia a VI-a şi era cazat în secţia a IV-a, expunând deţinuţii din ambele secţii. Acesta a expectorat, a vorbit faţă în faţă cu colegii, dacă a strănutat, a strănutat în mâncare, a tuşit tot acolo şi mulţi sigur au luat bacilul Koch, cu toate că cei de la penitenciar nu vor să recunoască”, ne-a declarat Miron Cozma.

https://ziarulring.ro/stiri/eveniment/227660/Adrian-Nastase-in-pericol-de-CONTAMINARE-La-Jilava-detinutii-poarta-MASTI-

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole