S-a scris de multe ori despre averea jurnalistului de investigații și prezentatorul știrilor Kanal D de weekend, Christian Sabbagh. Abia astăzi s-a făcut lumină. Nemulțumit de supoziții, vedeta a dorit să lămurească acest subiect pentru Click!
Christian Sabbagh, despre copilăria sub semnul războiului din Liban și avere
„S-a speculat mult, dar adevărul este că părinții mei au avut un hotel care, din păcate, începând cu anii ‘75, a fost «ocupat», astfel încât, atunci când l-am vândut era o «ruină». Fiind poziționat într-o zona bună, când am vândut hotelul, n-am luat milioane, miliarde…, ci fix echivalentul unui apartament penthouse în zona Decebal, pe care i l-am lăsat fostei soții, și eu am mai rămas cu «bani de buzunar». Restul a fost o exagerare, s-a făcut din țânțar armăsar”, a povestit jurnalistul.
Deja de mulți ani în meserie, Sabbagh se gândește acum și la ce va face după ce va ieși la pensie. „Voi scrie cărți, pentru că voi avea suficient timp pentru asta. Îmi doresc să scriu povești pentru copii, romane de ficțiune, polițiste. Aș avea ce face! Mi-ar plăcea să devin scriitor, probabil, mi-ar plăcea să realizez filme, benzi desenate… Nu știu dacă vor prinde, cert este că, în cariera mea, n-am dat chix în niciun proiect. Eu așa mă văd, devenind scriitor, la un moment dat, nu acum.”
I-a fost greu să se obișnuiască în România
Născut și crescut în Liban, jurnalistul a rămas cu amintiri neplăcute atât din copilărie, cât și din momentul venirii în România. „E ca şi cum ai avea o casă lângă o cale ferată, la un moment dat te obişnuieşti cu zgomotul trenului care trece şi zgâlţâie casa, dormi relaxat”, spune el despre prima etapă a vieții.
Mai greu i-a fost să se obișnuiască în România din 1986, când avea 15 ani. „Ţara mea era bombardată, dar era luminoasă, existau de toate, pe când aici nu găseai zahăr, ulei, pâine se dădea pe cartelă”, a rememorat acesta, completând că cea mai mare distracție pentru el era să stea la cozile pentru pâine.
În ceea ce privește modul în care prezintă știrile, el spune că: „Eu nu sunt cititor de prompter, sunt jurnalist, nu sunt robot. Mai râd, mai plâng, am emoţii, mai trag o bâlbă, e firesc. Nu intru în studio cu gândul că vai, dacă mă fac de râs, dacă se întâmplă să cadă prompterul. Fac un comentariu, găsesc eu ceva. Am nişte perle, numai eu ştiu cum le-am dat”.
