marți, octombrie 15, 2024

Actrița din Vlad, Raluca Aprodu, despre relația cu Tudor Chirilă. „Dificil din punct de vedere tehnic au fost scenele în care trebuia să mă bată”

Share

Raluca Aprodu și Tudor Chirilă sunt doi dintre actorii care fac parte din noul sezon Vlad. Cei doi au intrat în scenă și formează un cuplu în serial. Actrița a vorbit despre relația pe care o are cu colegii ei, Chirilă și Adi Nartea.


„Pe Adi Nartea îl știu de 17 ani, am fost prieteni foarte buni și ne știm foarte bine. Iar pe Tudor, la fel, îl știu de foarte mulți ani, ne știm între noi, oamenii din echipă.

Pe Adrian Silisteanu și pe Jesus del Cerro îi știu de când aveam 22 de ani. Cu Jesus del Cerro am făcut „Contra Timp” 1 și 2”, a spus Raluca potrivit Click.
Raluca Aprodu a dezvăluit și care a fost cea mai grea scenă pentru ea. „Nu știu ce înseamnă grele, însă dificil din punct de vedere tehnic au fost scenele alea în care trebuia să mă bată Tudor Chirilă (n.r. Ivana va avea o legătura cu Vlad).
Presupune un soi de atenție în plus față de actorie. Nu mai grele decât celelalte”, a mai adăugat aceasta pentru sursa citată.


Drăgoi este căsătorit cu Ivana, noul personaj din VLAD


„Prezența în VLAD îmi oferă mai multe oportunități: prima ar fi aceea de a reconfirma dorința și disponibilitatea mea de a face film, chiar dacă VLAD e un serial. Există probabil prejudecata că muzica prevalează în viața mea, ceea ce nu este adevărat. Și sunt bucuros să pot dezminți asta.
A doua ar fi o întâlnire cu actori talentați, mai puțin posibilă în teatru. Apoi, este încă un prilej de a-mi face meseria într-un context nou și de multe ori solicitant.
Ideea de a juca un politician mi se pare iarăși interesantă, având în vedere repulsia pe care mi-o trezesc diverse figuri din spectrul politic românesc. E bine că am de unde să mă inspir. Și sper să reușesc să fiu credibil în acest rol”, a declarat Tudor Chirilă.

Read more

Local News