Un actor celebru de stand-up comedy a fost arestat pentru trafic de droguri. Acesta a făcut declarații incredibile.
Ce pedeapsă riscă actorul de stand-up arestat pentru trafic de droguri
Un tânăr din Mangalia, Vlad Bieltz cunoscut amatorilor de stand-up comedy a fost arestat în urmă cu câteva luni. Acesta a fost acuzat de intermediere de trafic de droguri. Tânărul riscă până la 12 ani de închisoare (pedeapsa maximă) pentru simplul motiv că i-a spus unui prieten de unde poate să-și procure narcoticele.
”E foarte amuzantă povestea. M-a întrebat un băiat de unde să-și ia cocaină și i-am zis de unde. Oamenii m-au băgat la intermediere la trafic de droguri. Au zis că dacă eu nu-i ziceam omului de unde să-și cumpere, omul nu-și cumpăra cocaină. Iar intermedierea se consideră trafic, se dă aceeași pedeapsă, fie că-i dai tu, fie că-i zici de unde să ia, cam tot aia e. Încadrarea e 5-12 ani”, spune Vlad.
Experiența din închisoare a fost una destul de dură
Chiar dacă Vlad e obișnuit să trateze totul în glumă, experiența din închisoare a fost una destul de dură. Acesta a mărturisit că poți ajunge ușor în pragul anxietății și a depresiei în condiții de arest preventiv pentru că nu beneficiezi de activitățile care le au deținuții condamnați.
”Am fost arestat preventiv. E important să spun și asta: poți ajunge la pușcărie și fără să ai condamnare. Poți fi arestat preventiv, dacă oamenii cred că ești un pericol pentru societate sau că o să distrugi probe din dosar sau să influențezi martorii, există secția de arest preventiv de pe Rahova.
Eu am stat o lună pe secția 15 și o lună pe arestul central, în București. Condiții bune, oameni răi! Pe secție ai un geam foarte mic, mai mic decât cel de la baie, și nu prea se poate deschide, deci n-ai lumină în cameră. Nu ai muncă sau alte activități iar timpul trece mult mai greu, intri în depresie, anxietate, tot felul de lucruri”, a mai spus Vlad Bieltz.