In satul Zalesye, cele mai multe dintre case sunt goale. Singura localnica este Rosalia, o batrana care a refuzat sa traiasca in alta parte.
Este una din cei aproximativ 100 de batrani (majoritatea femei) care inca locuiesc in zona de excludere ce inconjoara Centrala Nucleara din Cernobil.
Anul acesta, premiul Nobel pentru Literatura se va duce catre Svetlana Alexievich, cunoscuta pentru cartea sa “Vocile din Cernobil”, care spune povestile tulburatoare ale miilor de familii nevoite sa isi paraseasca locuintele din cauza dezastrului, scrie stirileprotv.ro.
Un nou documentar, numit “Babushkas of Chernobyl”, spune insa o alta poveste: cea a batranelor care au insistat sa se intoarca in satele in care au crescut.
Mananca legume din propria gradina si ciuperci din padure. “Foamea e cea care ma sperie, nu radiatiile.”, spune in documentar Hanna Zavorotnya, o femeie de 83 de ani. Isi duce viata ca inainte de dezastru – creste pasari, bea apa din fantana si nu isi doreste sa plece vreodata de aici.
Femeile au reusit sa traiasca mai mult decat barbatii lor, care au murit, de cele mai multe ori, de cancer de tiroida.
“Zona de excludere nu este o inchisoare”, spune si Valentyna Ivanivna, in varsta de 75 de ani. Femeia pescuieste in raul Pripyat, care trece pe langa fosta centrala nucleara. Este experta in ierburi medicinale si crede ca aici poate sa traiasca mai sanatos decat la oras. Analizele care monitorizeaza nivelul de cesiu din corp i-au iesit bine.
“In Kiev, as fi murit cu mult timp in urma. Fiecare masina elimina tot tabelul periodic in aer, pe care il inhalezi in plamani.”
Femeile sunt insa cazuri fericite. Radiatiile de la Cernobil au avut multe efecte negative asupra locuitorilor din zona: 6.000 de persoane expuse in copilarie au fost tratate ulterior de cancer de tiroida. Organizatia mondiala a sanatatii a prevenit ca radiatia ar putea sa cauzeze 4.000 de decese premature. Insa nu se stie cu adevarat.
