Mama Ioanei Condea, tânăra din Poiana Câmpina care a fost schingiuită de un proxenet român și care s-a stins din viață în luna ianuarie, a mers la mormântul fetei să aprindă lumânări și să se reculeagă.
Femeia a fotografiat lespedea de piatră și a distribuit imaginea pe rețelele de socializare, unde cei care au cunoscut-o pe Ioana i-au trimis mesaje.
Mama Ioanei Condea a mers la mormântul fetei
Grațiela Condea a mers la mormântul fiicei sale și a aprins mai multe lumânări, a fotografiat crucea ce marmură și ulterior a distribuit poza pe contul personal de Facebook, alături de mesajul: „Dumnezeu să te odihnească în pace, îngerul lui mami bun, te iubesc, sufletul meu.”
Mai mulți prieteni și apropiați i-au transmis mesaje de concodoleanțe pe rețeaua de socializare.
Ioana Condea a murit la începutul anului, după ce timp de patru luni a stat în comă într-o clinică privată, fiind îngrijită de măicuțe. Tânăra plecase în Germania în anul 2014, unde a fost chemată de o prietenă care se prostitua.
Mama tinerei a crezut că aceasta lucra într-un azil de bătrâni, dar și-a dat seama că lucrurile nu merg așa cum ar trebuie când fiica ei nu i-a mai răspuns pentru o lungă perioadă de timp.
Când reușea să ia legătura cu ea, Ioana era distantă, iar pe fundal se auzea vocea unui bărbat. Grațiel Condea a apelat la poliție, însă nu s-a făcut mare lucru, din lipsă de probe.
Ioana a fost găsită în stare de inconştienţă într-o cameră de motel dintr-un oraş din Germania. Era lovită la cap și avea arsuri pe tot corpul, iar agresorul a fost chiar soțul prietenei care a chemat-o în Germania și care le obliga pe cele două femei să se prostitueze.
Loviturile în zona capului au transformat-o într-o legumă pe tânără. Nu își mai putea mișca mâinile și nu mai vorbea. Ioana s-a stins din viață într-o clinică privată din Germania, lâsând în grija bunicilor un copil.