Investitorul miliardar Ray Dalio a declarat că este îngrijorat că Statele Unite s-ar putea confrunta cu „ceva mai grav decât o recesiune”, ca urmare a politicilor comerciale promovate de fostul președinte Donald Trump, scrie The Guardian.
Vor fi ” schimbări profunde în ordinea internă și în ordinea mondială”
Vorbind duminică în cadrul emisiunii Meet the Press de la NBC, Dalio, în vârstă de 75 de ani și fondator al fondului de investiții Bridgewater Associates, a afirmat: „Cred că ne aflăm într-un punct critic și foarte aproape de o recesiune. Și sunt îngrijorat că, dacă situația nu este gestionată corect, ne așteaptă ceva mai rău decât o recesiune.”
El a explicat că o recesiune presupune, tehnic, două trimestre consecutive de scădere a PIB-ului, un fenomen care apare ciclic. Dar, spune el, problema actuală este mult mai profundă: „Se prăbușește ordinea monetară. Vom fi nevoiți să schimbăm această ordine, pentru că nu mai putem continua să cheltuim sumele uriașe de bani pe care le cheltuim acum.”
Comentariile lui Dalio vin într-un moment de volatilitate puternică pe piețele bursiere globale, în urma politicii tarifare agresive anunțate de Donald Trump, care include o majorare a tarifelor la importurile din China până la 145%.
Dalio a avertizat că sunt în curs de desfășurare „schimbări profunde în ordinea internă și în ordinea mondială”, comparând situația actuală cu perioada anilor 1930.
„Am studiat istoria, și aceste lucruri se repetă. Dacă te uiți la tarifele vamale, la nivelul datoriilor, la rivalitatea dintre o putere în ascensiune și una existentă, toate acestea sunt factori care destabilizează sistemele. Modul în care sunt gestionate aceste schimbări poate duce la ceva mult mai grav decât o recesiune. Sau, dimpotrivă, pot fi gestionate eficient”, a explicat el.
Punctul in care se poate vorbi despre ”de-dolarizare”
Dalio, care a anticipat corect criza financiară din 2008, a spus că economia americană se află într-un „punct de cotitură”.
„Să ne uităm la buget. Dacă deficitul bugetar ar putea fi redus la 3% din PIB, în loc de aproximativ 7%, cât se estimează dacă nu se schimbă nimic, iar dacă deficitele comerciale sunt gestionate eficient, situația ar putea fi controlată”, a afirmat el.
Dalio a lansat un apel către membrii Congresului american să adopte ceea ce el numește „angajamentul de 3%”. Potrivit lui, dacă acest lucru nu se întâmplă, dezechilibrul dintre cererea și oferta de datorie publică ar putea genera o criză mai gravă decât o recesiune obișnuită.
Întrebat dacă politicile tarifare ale lui Trump agravează „mixul complicat de provocări” cu care se confruntă lumea, Dalio a recunoscut că există o justificare reală pentru consolidarea industriei de producție și crearea de locuri de muncă în SUA.
Cu toate acestea, a subliniat că succesul acestor măsuri depinde de modul în care sunt implementate: „Totul ține de cum se face: dacă se face într-un mod practic și stabil, cu negocieri de calitate – sau dacă se face haotic și disruptiv… asta face toată diferența din lume.”
Deși Trump a decis înghețarea tarifelor la 10% pentru toate importurile americane, cu excepția celor din China, timp de 90 de zile, analiștii financiari avertizează că „răul a fost deja făcut”, mai ales în contextul accelerării procesului de „de-dolarizare” la nivel global.